- Consilierul judeţean PSD Florin Nicolae Mutuligă a fost desemnat zilele trecute, ca reprezentant al acţionarului unic CJ Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora Râmnicu Vâlcea, cu un număr de 19 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă (ale liberalilor), acesta înlocuindu-l pe Gheorghe Mihăilescu. La data de 17 octombrie 2018, Gheorghe Mihăilescu, actual director Romsilva şi fost şef al Direcţiei Silvice Râmnicu Vâlcea, şi-a dat demisia din funcţia de consilier judeţean.
- Mai deunăzi, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestația formulată de SC ELECTRO-SERVICE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea privind rezultatul procedurii inițiate de achiziţie publică „Sistem de supraveghere video” conform anunțului de participare din 16.10.2018, ca… tardivă. Decizia CNSC era obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Prin contestația nr. 835/06.11.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 46068/07.11.2018, înaintată de SC ELECTRO-SERVICE SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, reprezentată legal prin Alexandru Popa, a atacat adresa nr. 60809/01.11.2018, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Sistem de supraveghere video”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1020602/16.10.2018, pentru motive de nelegalitate.
- Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea (în calitate de unic acţionar) a aprobat luna trecută raportul nr. 40408 din 29 octombrie 2018 privind numirea finală a candidatului selectat… Anton Mițaru la SC ETA SA, întocmit de Comisia de selecţie numită prin dispoziţia primarului nr. 2579/21 august 2018. Totodată, au fost mandataţi reprezentanţii municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC ETA SA să-l numească pe Anton Miţaru, administrator la această societate, pentru perioada rămasă din mandatul iniţial al actualului Consiliu de Administraţie de la această societate, adică până la data de 9 aprilie 2021. Pentru cei care nu-l cunosc, menţionăm că Anton Miţaru a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea în perioada 1992-2000, apoi deputat PSD şi acum îndeplineşte funcţia de consilier personal al primarului Râmnicului.