Primarul Nicolae Sărdărescu va moderniza zona centrală pietonală, spaţiul verde şi trotuarele în Horezu

0
73

 

Conform minutei consultării publice cu entităţile implicate în dezvoltarea locală pentru obţinerea susţinerii cu investiţii a proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea zonei centrale pietonale, a spaţiului verde şi a trotuarelor în staţiunea turistică Horezu, în data de 17.10.2018, în Sala de conferinţe a Primăriei oraşului Horezu din incinta Casei de cultură a fost organizată dezbaterea şi consultarea publică cu entităţile implicate în dezvoltarea locală pentru obţinerea susţinerii cu investiţii a proiectului. A participat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, alături de reprezentaţi ai administraţiei publice locale şi ai entităţilor precizate în lista de prezenţă. La începutul şedinţei, primarul Sărdărescu anunţă scopul consultării publice şi persoanele prezente. Proiectul este propus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1 – Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice. Primar Sărdărescu Nicolae intervine şi spune că, entităţile locale pot veni în sprijinul proiectului cu dezvoltarea unor activităţi comerciale, de recreere şi de petrecere a timpului liber, prezentarea şi desfacerea unor produse de artă populară, terase, simigerie, gelaterii, elemente de atracţie, etc. Clădirile vechi vor fi reparate şi reamenajate. Toate proiectele care au legătură cu centrul istoric vor avea şi vor păstra acelaşi stil. „Viitorul oraşului este dezvoltarea turismului. Trebuie să dezvoltăm turismul şi în zona urbană şi în zona alpină. Trebuie să facem turiştii să stea cât mai mult timp la noi. Avem proiecte în acest sens; amenajarea unui traseu turistic de 25 km, amenajarea pietonală a centrului oraşului, amenajarea parcului de agrement, amenajarea centrului cultural de la Olari, amenajarea unui camping, etc. S-au terminat lucrările la parcarea de la Blocul 04. Vom face parcări la fiecare bloc în parte. Nu se vor mai parca maşini pe centru (strada Unirii) şi nici pe strada Independenţei. Hala din piaţă sta degeaba. Are activitatea doar în ziua de sâmbătă. Ne vom gândi ce vom face acolo. Am cumpărat şi vom mai cumpăra terenuri. într-un an, doi vom avea clădiri noi pentru judecătorie, poliţie, jandarmi şi pompieri. Zona comercială va fi împinsă spre marginile oraşului. Centrul oraşului va fi amenajat şi păstrat pentru agrement, promenadă, destindere şi relaxare a cetăţenilor, turiştilor şi vizitatorilor. Zonele centrale vor fi zone pietonale, deci nu este nevoie de amenajarea unor locuri de parcare în aceste zone. În zona centrală nu vor intra autocare pentru trafic de tranzit”, a spus primarul Nicolae Sărdărescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.