Primarul din Scundu, Dumitru Blejan, este mândru că a reuşit finalizarea Căminului de Bătrâni

0
71

 

După ani de lucrări şi eforturi, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a inaugurat luna trecută Căminul de Bătrâni, la insistențele bătrânilor satului și l-a conceput pentru a oferi confort și îngrijire medicală deosebite, ca persoanele neputincioase și nevoiașe să aibă, spre final, o viaţă decentă, îngrijire specială, supraveghere permanentă şi atenție: „Căminul de Bătrâni este o investiţie modernă, unde persoanele vârstnice beneficiază de siguranţă şi confort pentru bătrâneţi liniştite. Avem personal calificat, infirmiere, asistente medicale, medici, personal auxiliar. Aici, bătrânii sunt sunt permanent sub supravegherea atentă a personalului calificat şi cu experienţă pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, au și un spațiu de delectare, un parc, sală de mese, bucătărie dotată cu absolut toate utilităţile, camerele dotate cu mobilier, cu televizoare și chiar lift pentru persoane, pentru cazuri greu deplasabile. Centrul dispune de camere cu 2 sau 3 paturi, grupuri sanitare proprii, condiţii şi ajutor în menţinerea igienei personale, asistenţă medicală, investigaţii medicale periodice”. În viitor, primarul Dumitru Blejan spune că se va axa pe domenii care asigură dezvoltarea educaţională şi sanitară a comunității: „Infrastructura în educație este o preocupare majoră a statului, iar noi ca autoritate publică locală trebuie să asigurăm suportul necesar, pentru ca dascălii să transmită copiilor esența valorilor. Totodată, sănătatea este la fel de importantă, de aceea, unitățile sanitare trebuie modernizate, reabilitate și dotate cu aparatură medicală”. În cursul acestui an, administraţia locală din Scundu are în program demararea lucrărilor la reabilitarea Școlii Gimnaziale, o investiţie de 12,8 miliarde de lei vechi, precum şi reabilitarea şi modernizarea Dispensarului comunal, în valoare de 15,7 miliarde de lei vechi, amblele investiții fiind finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul Dumitru Blejan mai are în plan realizarea unui târg săptămânal, special pentru a deservi comunitatea din Scundu, dar și din comunele învecinate. Dumitru Blejan, primarul localității, s-a gândit că este oportună o asemenea investiție, mai ales pentru nevoile populației îmbătrânite. Investiția va fi realizată cu bani de la bugetul local, iar edilul deja s-a orientat la două locații, unde ar putea să se construiască târgul, urmând să stabilească amplasamentul în consiliul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.