Prefectul a solicitat Poliţiei şi Jandarmeriei să desfășoare acțiuni în forţă în zonele aglomerate din județ

0
63

 

În data de 16 octombrie, prefectul Florian Marin a avut o întâlnire cu inspectorul șef al ISU Vâlcea, inspectorul șef al IJJ Vâlcea, inspectorul șef adjunct al IPJ Vâlcea. În cadrul discuției inspectorul șef al ISU Vâlcea a prezentat o informare cu privire la participarea militarilor vâlceni la Exercițiul național „SEISM 2018”, rezultând ideea că a existat o bună coordonare și cu celelalte componente ale sistemului de ordine și siguranță publică din județ (poliție, jandarmerie), așa încât se poate aprecia participarea acestora ca fiind eficientă. Prefectul a solicitat inspectorului șef adjunct de la IPJ și celui de la IJJ ca în perioada următoare, pe lângă activitățile curente, să desfășoare acțiuni în zonele aglomerate din municipiu și județ, acolo unde au apărut semnale de tulburare a ordinii și liniștii publice. De asemenea să fie avută în vedere și problematica prevenirii și combaterii furturilor de material lemnos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.