Deputatul Remus Borza consideră că Legea parteneriatului civil va deschide „cutia Pandorei”

0
86

„După 1990, am importat pseudo-valori dintr-o Europă decadentă”, susţine parlamentarul.

Deputatul independent Remus Borza (foto) condamnă graba cu care Parlamentul încearcă să promoveze Legea parteneriatului civil, în condiţiile în care referendumul pentru modificarea Constituţiei nu a fost validat. Din punctul lui de vedere, această lege este o „cutie a Pandorei”, pentru că vor urma şi şi alte concesii din partea statului.
„Am trântit referendumul şi acum aruncăm în dezbaterea publică Legea parteneriatului civil. Chiar şi eu propusesem o astfel de măsură pentru a atenua eventualele frustrări, nemulţumiri care ar fi apărut odată cu validarea referendumului. Dar în situaţia actuală, nu mi se pare corectă grăbirea unei astfel de legi. Adoptând-o acum, vom genera mult mai multe nemulţumiri şi chiar vom radicaliza o parte însemnată a populaţiei care, evident, susţine familia tradiţională, chiar dacă nu s-a prezentat la vot”, susține deputatul.

Omul Noii Ordini Mondiale: fără conştiinţă, sentimente, valori şi principii, mult mai uşor de supus şi exploatat
Pe de altă parte, el a ţinut să precizeze că „poporul român este un popor tolerant. Dacă referendumul pe familie ar fi fost validat, asta nu ar fi îngrădit cu nimic drepturile şi libertăţile minorităţilor sexuale”. Nu în ultimul rând, parlamentarul susţine că „homosexualitatea şi lesbianismul reprezintă acte sexuale şi relaţii personale nefireşti. Fiecare are o libertate deplină, chiar absolută de a se manifesta cum doreşte în intimitate. Dar aceste deviaţiuni sexuale şi comportamentale nu pot fi acceptate şi promovate ca un act de normalitate sau ca o virtute în societate. Astfel de practici şi conduite nu înnobilează, nu purifică, nu înalţă fiinţa umană. Dimpotrivă. O dezumanizează, o degradează şi o abrutizează. Probabil, asta se şi doreşte de către promotorii globalizării. Un om fără conştiinţă, sentimente, valori şi principii este mult mai uşor de supus şi exploatat. Trăiască Omul Nou, al Noii Ordini Mondiale. După 1990, am importat pseudo-valori dintr-o Europă decadentă. Deşi majoritatea ţărilor din Europa Occidentală au aprobat parteneriatul civil, căsătoriile gay, adopţiile, trebuie să ne întrebăm dacă acesta este drumul corect pe care să meargă şi România”.

„După câţiva ani, vom permite şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”

De asemenea, el apreciază că „odată adoptată Legea parteneriatului civil, prin care partenerii de acelaşi sex vor fi asimilaţi soţilor în materie de asistenţă socială, asigurări sociale şi de sănătate, drepturi ale pacientului, regim fiscal şi combaterea violenţei domestice, vor urma şi alte concesii din partea statului. După câţiva ani, vom permite şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, după alţi câţiva ani, vom permite şi adopţiile copiilor de către cuplurile gay. În şcoală, încă din clasele primare, se vor preda cursuri prin care copiii noştri să fie acomodaţi cu astfel de practici. Homosexualitatea şi lesbianismul vor fi prezentate ca stări absolut normale şi fireşti, în spiritul unor valori europene şi umaniste la care trebuie să ne raliem necondiţionat. Cei care se vor împotrivi unor astfel de abordări vor fi stigmatizaţi şi marginalizaţi social”.
Sursa: http://www.bzb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.