- Important pentru şoferi!
Au fost modificate taxele din parcările cu plată aflate pe domeniul public al Râmnicului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 08 octombrie 2018, a aprobat un nou regulament de organizare şi funcţionare a parcărilor cu plată aflate pe domeniul public. Au fost aprobate noile taxele de utilizare aplicabile în parcările cu plată aflate pe domeniul public, astfel: taxă tichet parcare – 30 min (1 leu), 60 min (2 lei), o zi (9 lei); abonament pentru rezidenţi persoane fizice pe o stradă – 1 lună (25 lei), 3 luni (60 lei); abonament persoane fizice pentru toate parcările – 1 lună (80 lei), 3 luni (200 lei); abonament persoane juridice pentru toate parcările – 1 lună (120 lei), 3 luni (300 lei); taxă tichet rezervare persoane juridice – 1 lună (350 lei), 1 an (3500 lei). Prin Hotărârea nr. 244 din 31.08.2010, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către societatea PIEŢE PREST SA, a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat, după cum urmează: construirea, modernizarea, întreţinerea, administrarea şi exploatarea pieţelor agroalimentare şi a Morii Goranu, a bazarelor, târgurilor şi oboarelor; amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement; organizarea şi exploatarea activităţilor de coşerit, administrarea cimitirelor, a WC-urilor publice; amenajarea, organizarea şi exploatarea parcărilor publice cu plată-, măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ, precum şi concesionarea către PIEŢE PREST a bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului necesare pentru realizarea serviciilor publice delegate. În baza acestor prevederi a fost încheiat cu societatea PIEŢE PREST contractul nr. 28077/20.09.2010 de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local.
Taxele pentru utilizarea parcărilor publice cu plată din municipiul Râmnicu Vâlcea şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a parcărilor cu plată aflate pe domeniul public au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 115/29.04.2011. Ulterior, pentru o parte din parcări, au fost achiziţionate aparate de taxare (parcometre), completându-se în mod corespunzător lista bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi concesionate societăţii PIEŢE PREST. Luna trecută, societatea PIEŢE PREST a înaintat propunerea primăriei de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a parcărilor cu plată aflate pe domeniul public, inclusiv ajustarea unor taxe pentru utilizarea parcărilor publice cu plată, motivat de schimbarea criteriilor de eliberare a tipurilor de abonamente şi de introducerea sistemului de plată prin SMS (Short Message Service). Precizăm că, în conformitate cu cerinţele Ghidului Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1 (Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă), la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ trebuie să se implementeze o politică coerentă de reglementare a parcărilor, ce poate conţine măsuri privind eliminarea parcărilor neregulamentare, instituirea unor taxe pentru parcare, controlul accesului şi implicit al parcării în zonele centrale ale municipiilor reşedinţă de judeţ.
(Petre Coman)