Arestat preventiv după ce şi-a bătut concubina până a omorât-o

0
91
 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus duminică, 30 septembrie, reţinerea inculpatului Jurca Achim Ion şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie.

Astăzi, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în seara zilei de 29 septembrie, pe fondul unui conflict spontan dar şi a consumului de alcool, inculpatul Jurca Achim Ion a exercitat acte de agresiune asupra victimei E.N., concubina sa, lovind-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele peste faţă, cap şi corp, rezultând astfel, decesul acesteia.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.