Toamna debutează cu temperaturi caniculare. 36 de grade în Sud

0
62

Toamna a venit doar din punct de vedere calendaristic. În realitate, temperaturile vor indica zilele acestea o vară veritabilă, chiar caniculară în sudul României, unde se vor înregistra, sâmbătă şi duminică, 35 – 36 de grade Celsius, scrie Mediafax.

„Toamna începe cu o vreme deosebit de caldă, chiar caniculară în partea de sud a ţării, unde sâmbătă şi duminică aşteptăm 35 – 36 de grade Celsius. De luni, însă, aşteptăm ca temperaturile să scadă uşor, în primă fază în partea de vest a ţării, unde instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se aşteaptă intensificări ale vântului, descărcări electrice şi averse”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit reprezentantului ANM, temperaturile se vor încadra de miercuri în limitele normale pentru această perioadă, scrie Mediafax.

„De marţi şi miercuri, scăderea temperaturilor va fi resimţită şi în partea de sud, sud-est, spre 29 – 30 de grade Celsius. Practic, de miercuri se revine la temperaturi normale pentru această perioadă”, mai spune Mihai Huştiu.

Potrivit acestuia, în ultimii ani, lunile septembrie sunt mai mult luni de vară decât de toamnă.

„În ceea ce priveşte zilele acestea, cu temperaturi caniculare, vreau să precizez că nu este o situaţie specială. În ultimii ani, septembrie păstrează caracterisitici de vară, cel puţin în primele două decade, iar anul acesta nu face excepţie”, a conchis specialistul ANM. (gds.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.