VIDEO. Klaus Iohannis despre suspendare: Ha, ha, ha!
Președintele Klaus Iohannis a răspuns din nou la întrebările jurnaliștilor cu privire la o posibilă suspendare a sa din funcție, de către coaliția PSD-ALDE. De această dată, șeful statului a dat un răspuns informal: „Ha, ha ha!”
Klaus Iohannis: „Pot să vă răspund informal. Ha, ha, ha!”
Liviu Dragnea a afirmat marţi seară că el vrea suspendarea şefului statului, dar trebuie văzut dacă liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a schimbat opinia.
În replică, ALDE a dat un comunicat de presă ulterior în care afirmă că suspendarea lui Klaus Iohannis este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe, iar „declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile”.
Ce a spus Liviu Dragnea despre suspendare: „Eu aş vrea. Să vedem dacă domnul Tăriceanu şi-a schimbat opinia. Eu în continuare o susţin fără niciun fel de ezitare pe Viorica Dăncilă şi o susţin din toate punctele de vedere. Şi ea a început să fie ţintă. Dar acest guvern, pe care ăştia vor să-l dea jos prin violenţă, că nu se vor opri, dar nici noi nu stăm cu mâinile în sân. Şi asta vreau să-i asigur pe toţi membrii de partid.”
Sursa: digi24.ro