Primăria comunei Lădeşti va finaliza lucrările de construcție a podului care leagă satele Găgeni și Păsculești

0
77

 

Primarul din comuna Lădeşti, Ion Lixandru, a precizat că lucrările de construcție a podului care leagă satele Găgeni și Păsculești sunt spre finalizare, iar de această investiție care se realizează cu fonduri guvernamentale, vor beneficia peste 50 de familii. În primăvara acestui an, primarul comunei Lădeşti, Ion Lixandru, a precizat că mai multe persoane din localitate vor beneficia de o nouă investiție. Este vorba de construcția unui pod între satele Găgeni și Păsculești. Investiția se realizează cu bani guvernamentali, iar din bugetul local se vor asfalta peste 1 km de drumuri comunale. Încă din luna mai, primarul din comuna Lădeşti, Ion Lixandru, a început  modernizarea drumurilor în satele Găgeni și Lădești: „Investiția se realizează cu bani de la bugetul local și se asfaltează 600 de metri, pe drumul comunal Găgeni, iar în satul Lădești încă 400 de metri”. Anul trecut, primarul Ion Lixandru şi aparatul tehnic al primăriei au întocmit documentaţia aferentă proiectului construirii unui pod peste pârâul Găgeni pe DC 90 km 0+530, sat Găgeni (în valoare de 74.000 euro) ce este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Primarul comunei Lădeşti, Ion Lixandru, a spus că prioritatea numărul 1 pentru acest an este demararea lucrărilor de asfaltare a celor 10 km de drumuri rămași nemodernizaţi: „Localitatea are alimentare cu apă în toată comuna, dar trebuie să continue cu introducerea canalizării şi asfaltarea drumurilor. Ar mai fi de asfaltat doar 10 kilometri și atunci am încheia definitiv cu asfaltarea tuturor drumurilor. Anul acesta vom căuta surse de finanțare și pentru modernizarea acestor drumuri”. În luna august 2017, tot primarul comunei Lădeşti, Ion Lixandru, a scos la licitaţie documentaţia tehnică necesară realizarii investiţiei, având ca obiect „Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin Cultural, comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea”. Obiectul lucrării este o clădire demisol parter plus 2 etaje cu destinaţia de casa de cultură, situată în comuna Lădeşti, sat Lădeşti. Clădirea a fost construită în anul 1985.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.