Daniela Oteşanu: Tinerii defavorizaţi se pot angaja temporar în instituţiile publice începând cu luna august

0
73

 

În România categoria cea mai dezavantajată la capitolul inserţie în piaţa muncii este cea a tinerilor care provin din sistemul de protecţie a copilului sau au un copil în întreţinere. Categorie care nu poate obţine un job, care nu are de regulă niciun venit şi care este victimă din punct de vedere al perspectivelor. Deputatul PSD, Daniela Oteşanu menţionează o lege votată săptămâna trecută de guvern şi care vine să reducă acest handicap. „Vorbim de o categorie sensibilă din punct de vedere social. Numai la mine la cabinet au venit mulţi tineri care nu au niciun venit şi care provin din medii defavorizate, neavând un suport financiar sau familial şi care doresc să muncească, să dobândească experienţă, să aibă o carieră. Toate acestea au condus la elaborarea unui act normativ care oferă o şansă acestor tineri. Astfel cei cu vârsta între 16 și 26 de ani, care nu au experiență în muncă ori au mai puțin de un an și care provin din sistemul de protecție a copilului, au un copil în întreținere sau execută o măsură neprivativă de libertate vor putea da concurs pentru ocupa un post temporar în instituțiile publice locale. Vorbim de un act normativ care a a apărut deja în Monitorul Oficial și prin care va oferi o șansă tinerilor dezavantajați pentru a câștiga experiență în câmpul muncii și pentru a se putea angaja mai ușor apoi”, spune parlamentarul social-democrat. Tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe, conform Legii nr. 189/2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice la nivel local, a tinerilor dezavantajați, apărută în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 639. Legea va intra în vigoare în 30 de zile de la publicare, mai exact, pe 22 august. În lege, tinerii dezavantajați sunt cei cu vârste între 16 și 26 ani, care nu au vechime în muncă sau care au vechime în muncă de maximum 12 luni și care: se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta; au cel puțin un copil în întreţinere; s-a aflat sau se află în evidența serviciului de probațiune; se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate ori a unei alte măsuri neprivative, precum amânarea aplicării pedepsei sau executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci în folosul comunității. Un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice locale va fi atribuit, în mod exclusiv, acestor tineri, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă va înceta de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară. Prin urmare, angajarea va fi temporară. Cum se va ajunge la aceste posturi? Evident, prin concurs. Se vor depune dosare, se va da un interviu și o probă practică, scrie în legea publicată azi. Anunțul privind declanșarea procedurii de recrutare în vederea încadrării tinerilor dezavantajați se afișează de către angajator într-un loc vizibil la sediul său, pe prima pagină a site-ului instituției, precum și pe pagina de internet www.posturi.gov.ro, în cadrul unei secțiuni speciale, creată de administratorii acestui site sub denumirea  «Pasarela»,  cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru selecția dosarelor”, se prevede în actul normativ. Important de reținut e că angajatorii care vor angaja alte tipuri de candidați pe acele locuri pe care ar trebui angajați tineri dezavantajați vor risca amenzi de până la 1.000 de lei.

Birou Presă, Deputat Daniela Oteşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.