- „Victoria” fostului director al Oltchim, Constantin Roibu, împotriva administratorilor judiciari, în privinţa plăţii despăgubirilor de 500 milioane de euro este NEDEFINITIVĂ şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti. Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a spus presei naţionale: „Aşteptăm pronunţarea sentinţei, care s-a amânat două săptămâni, iar dacă soluţia va fi negativă urmează să facem apel. Este o acţiune ce vizează sancţionarea domnului Roibu şi a celorlalte persoane membre în Consiliul de Administraţie (CA) al Oltchim, care au cauzat insolvenţa combinatului. Vorbim despre o sumă de 500 de milioane de euro, care s-a şters de pe tabelul creanţelor, ca urmare a confirmării planului de reorganizare a Oltchim, pentru că nu există resurse pentru a fi achitată. Există resurse doar de 200 de milioane de euro, sumă pe care încercăm să o obţinem din vânzările pe care le avem acum pe rol. Insolvenţa Oltchim a fost provocată chiar de către Constantin Roibu şi de persoanele din CA, prin diferite metode care au dus, pur şi simplu, la devalizarea societăţii, prin drenarea de lichidităţi în favoarea unor terţi sau chiar a domniei sale. Prin terţi mă refer la societăţi cu care domnul Roibu a făcut comerţ ani de zile, iar printre aceste societăţi sunt şi cinci sau şase care-i sunt afiliate, adică sunt sub controlul său. Ani de zile Constantin Roibu a susţinut că Oltchim înregistrează pierderi pentru că nu se reuşeşte ridicarea capacităţii de producţie la peste 35%. Acesta este un lucru fals, pentru că noi, chiar fiind în insolvenţă, am ajuns în anul 2017 la 220 milioane de euro cifră de afaceri şi un profit net fiscalizat de 10 milioane de euro, cu doar 32% din capacitate, care este gradul maxim de exploatare la ora actuală. Mai mult decât atât, în primele trei luni ale acestui an, am reuşit să realizăm un profit fiscalizat de 10 milioane de euro. Practic, se probează că este o minciună faptul că nu poţi face profit cu doar 30% din capacitate. Dacă noi am reuşit să eliminăm pierderile având stigmatul insolvenţei pe frunte în trei ani, probabil, în condiţii normale, Oltchim ar fi reuşit să scape de pierderi într-un an. Dar Constantin Roibu a cumpărat materie primă de la furnizori şi a tot vândut marfă încasând avansuri, dar trimiţând marfa uneori şi la un an şi jumătate distanţă, iar în ceea ce-i priveşte pe furnizori plătind facturile, uneori, cu o întârziere de un an şi jumătate. Practic, el s-a finanţat cu banii de la furnizorii pe care-i minţea, punând ipotecă activele de la Piteşti. Doi ani de zile ne-am chinuit să refacem contractele pe care le-a distrus domnul Roibu, iar în momentul actual, producţia realizată la Oltchim este vândută pentru doi ani de zile de acum încolo. Se pune problema dacă Constantin Roibu are suma de 500 de milioane de euro. În opinia mea, are cel puţin dublu”.
- În atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate! Consilierul judeţean liberal Gică Păsat a „uitat” să menţioneze în declaraţia de interese depusă în 11 iunie 2018 faptul că este asociat unic la… firma SC Interinstal SRL, de unde a încasat anul trecut suma de circa 10.000 de euro (!). „Săracul” fost preşedinte al Consiliului Judeţean a mai ridicat în 2017 din indemnizaţii doar 104 milioane de lei vechi şi din dobânzi bancare suma… de 137 RON. „Noroc” cu soţia sa, care, anul trecut, a realizat venituri de 850 milioane de lei vechi. La bănci, Gică Păsat deţine sumele de 368 milioane de lei vechi şi 1.765 dolari americani, iar averea imobiliară cuprinde trei terenuri (două în Prundeni şi unul în Vlădeşti), un apartament în Râmnicu Vâlcea şi o casă de locuit în comuna Prundeni.
- Patronul firmei Xavitel, Octavian Luţă, a depus la Primăria Râmnicului documentaţia în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru modernizarea Motelului Capela şi transformării acestuia într-o unitate de cazare şi masă cotată la 4 stele. Anunţul a fost făcut chiar de primarul Mircia Gutău într-o emisiune TV.