S-a dat lege: Patronii vor putea scoate bani din firme de mai multe ori pe an, ca dividende

0
113
Sursa imagine

Patronii și alți acționari vor putea scoate bani sub formă de dividende din firme și de 4 ori pe an, potrivit unei legi adoptate, miercuri, de Parlament.

Camera Deputaților, ca for decizional, a adoptat, cu 183 de voturi pentru, 54 contra și 33 de abțineri Legea pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr.82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr.31/1990, precum şi modificarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul oficial.

Pe scurt, noua lege permite firmelor distribuirea de dividende trimestrial, ci nu doar o dată   după aprobarea situaţiilor financiare anuale, cum este în prezent.

Propunerea de lege inițiată de 34 de parlamentari de la PSD, despre care StartupCafe.ro a scris anul trecut, a fost modificată în Senat și apoi în Camera Deputaților, iar forma finală prevede posibilitatea ca profitul trimestrial să poată fi repartozat integral, ci nu doar jumîtate din acesta, așa cum prevedea propunerea inițială.

Ce mai prevede legea, în forma finală, ieșită din Parlament:

  • Repartizarea trimestrială a profitului către acţionari sau asociați se poate efectua opţional, în cursul exerciţiului financiar,  în limita profitului contabil net  realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza situațiilor financiare interimare aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, după caz.

 

  • Situaţiile financiare interimare sunt supuse auditului, în situația în care persoanele care le întocmesc au obligația de auditare statutară a situațiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii. Situaţiile financiare interimare sunt supuse verificării de către cenzori în cazul în care situațiile financiare anuale fac obiectul verificării de către cenzori, potrivit legii.

 

  • Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situaţiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se pot plăti în mod opţional trimestrial în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, prin legile speciale, regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului  urmând să se facă prin situațiile financiare anuale.

 

  • În cazul distribuirii parţiale a dividendelor între asociaţi sau acționari în cursul anului financiar, situaţiile financiare anuale vor evidenţia dividendele atribuite parţial şi vor regulariza  diferenţele rezultate, în mod corespunzător.

 

  • În cazul în care asociaţii sau acţionarii datorează restituiri de dividende, în urma regularizării operate în situaţiile financiare anuale, acestea se achită societăţii în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare anuale. În caz contrar, asociaţii sau acţionarii datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.13/2011, aprobată prin Legea nr. 42/2012, cu completările ulterioare, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

 

  • Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale. Sumele aferente repartizărilor interimare de dividende se înregistrează în contabilitate şi se reflectă în situațiile financiare interimare drept creanțe față de acționari, respectiv asociați.

 

  • Regularizarea sumelor repartizate în cursul exerciţiului financiar trebuie să aibă loc după aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar dividendele repartizate şi plătite în plus în cursul exerciţiului financiar se restituie în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare anuale. Obligaţia de restituire intervine pentru persoanele care au încasat dividende trimestrial, iar conducerea societăţii are obligația de a urmări recuperarea acestor sume şi de a dispune măsurile ce se impun în acest scop.

 

  • Plata diferențelor rezultate din regularizare se face în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr.43/2012, cu completările ulterioare, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.”

 

  • De asemenea, deputații au eliminat infracțiuni care se pedepseau cu  închisoare de  la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru  administratorul sau a preşedinte societăţii cooperative ori  directorul executiv care:

– se împrumută prin act sub semnătură privată, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează;

– încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive.”

  • În schimb, sunt pasibili de aceste pedepse cel care încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situaţiei financiare interimare sau a situaţiei financiare anuale, după caz.

Ultimele modificări făcute în Parlament:

raport dividende by Claudiu on Scribd

Avantaj la impozite pentru antreprenori

Dacă va intra în vigoare, legea va ajuta patronii să trăiască din dividende, care sunt impozitate de stat mai lejer, fără să mai fie nevoiți să își dea salarii, care sunt impozitate mai puternc.

În prezent, un antreprenor este de multe ori nevoit să se angajeze în firma sa pentru a putea scoate bani, sub formă de salarii lunare, pentru a se putea întreține până la retragerea divinddelor din profit, care se face o dată pe an.

În România, acum, în general, salariile sunt taxate astfel: 10% impozit pe venit, 25% contribuții la pensii (CAS), 10% contribuții la sănătate (CASS) și 2,25% contribuție asigurătoare de muncă, toate aplicate la salariul brut.

În schimb, la dividende se plătesc: impozit pe venit de 5%. Se adaugă CASS anual de 10% din valoarea a 12 salarii minime pe economie, numai pentru ce care au obținut venituri anuale din dividende și alte surse non-salariale cel puțin egale cu 12 salarii minime brute. Salariul minim brut pe economie, în prezent, este de 1.900 de lei.

Sursa: https://www.startupcafe.ro/taxe/patroni-firme-lege-bani-dividende.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.