Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a organizat în data de 11 mai 2018, evenimentul ,,Târgul Ofertelor Educaționale– Învățământ Profesional 2018”, în intervalul orar 9.00-12.00, la Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea și al unităților de învățământ din județ.
La eveniment au participat zece unități de învățământ care au în oferta educațională învățământ profesional de stat și învățământ dual pentru anul școlar 2018-2019. Unitățile de învățământ de nivel liceal și-au propus să atragă cât mai mulți vizitatori prin prezentarea domeniilor și calificărilor, serviciilor educaționale oferite, curriculumului școlar, activităților extracurriculare, activităților extrașcolare, proiectelor și programelor naționale și europene.
Au fost prezentate participanților ofertele educaționale, numărul locurilor disponibile pentru fiecare calificare, calendarul și procedura de admitere în învățământul profesional de stat și învățământul dual, cererea și oferta pentru anumite meserii pe piață.