Vești bune de la primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau: ,,Ne-am apucat de o altă lucrare foarte mare. De aceea, Râmnicu va fi răvăşit puţin, dar cu siguranţă aceste investiţii vor aduce bucurie vâlcenilor. Este vorba despre reabilitarea străzii Ştirbei Vodă, de la Cozia şi până la intrarea în parcul Zăvoi. Vom pune granit, nu vom mai pune piatră cubică decât maximum 20 de centimetri lângă clădiri, în aşa fel încât doamnele să nu-şi mai rupă tocurile. Toate doamnele se plâng că în momentul în care merg pe trotuar dau de piatră cubică şi îşi rup tocurile la pantofi. Vom face şi sistemul de iluminat şi vom monta şi sisteme de parcare automate la care se vor putea plăti şi cu cash şi cu cardul, dar şi prin sms. De asemenea, vom pune băncuţe foarte moderne, coşuri de gunoi şi multe altele. Va fi cu adevărat modern, iar obiectivul nostru este ca până de Zilele Râmnicului să fie o parte gata” – a anuntat primarul Râmnicului, Mircia Gutău
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...