Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele unor bărbaţi din Măciuca, Ocnele Mari şi Costeşti

0
75

 

La data de 7 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Vâlcea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul București pe numele bărbatului din Măciuca de 59 de ani. Poliţiştii l-au ridicat pe omul de afaceri din Măciuca, precizând că bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Condamnatul a fost condus la un penitenciar din județul Argeș. La data de 7 mai a.c., poliţiştii au executat un mandat de arestare, faţă de un bărbat de 27 de ani, din oraşul Ocnele Mari, condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. În fapt, la data de 31.08.2014, bărbatul a condus un autoturism pe raza localităţii Ocnele Mari, pe un drum deschis circulaţiei publice paralel cu strada Aviatorilor, spre strada 22 Decembrie, în zona ştrandului, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Rahova Bucureşti. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Horezu, pe numele unui bărbat de 28 de ani, din localitatea Costeşti. La data de 7 mai a.c., poliţiştii au executat un mandat de arestare, faţă de un bărbat de 28 de ani, din localitatea Costeşti, condamnat la o pedeapsă de 1 ani şi 2 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. În fapt, în noaptea de 11/12 decembrie 2015, bărbatul a condus un autoturism pe DN67,  fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.