Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române și Arhiepiscopia Râmnicului organizează la Râmnicu-Vâlcea în perioada 25-26 mai 2018, ediția a zecea a Simpozionului Național Constantin Noica, cu tema „Sentimentul românesc al ființei”.
Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 25 mai 2018, ora 9.00.
La Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic vor conferenția academicieni, cercetători și universitari de la toate marile centre universitare din România.
Programul simpozionului este următorul:
Vineri, 25 mai
Orele 09.00 – 10.30 – Deschiderea oficială
Vor lua cuvântul:
– Acad. Alexandru Surdu, directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române;
– Înaltpreasfințitul Părinte dr Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului;
– Acad. Alexandru Boboc.
Orele 11.00 – 13.30 – Lucrări și discuții
Moderator: Acad. Alexandru Surdu
– Acad. Alexandru Surdu, Ființa, sentimentul și simțămintele românești;
– Acad. Alexandru Boboc, Naționalitatea în filosofie;
– Prof. univ. dr Florea Lucaci, Sentiment și rațiune în logica ființei;
– Dr. Doru Sinaci, Spațiul etnic în viziunea tribuniștilor arădeni (1896–1912);
– Pr. prof. dr Ștefan Zară, De la Turnul Babel la rostul rostirii spre comuniunea omului cu Dumnezeu;
– Prof. univ. dr Mircea Lăzărescu, „Firea” și „devenința” în rostirea filosofică a lui Noica;
– CS III, prof. univ. dr Nicolae Georgescu, Haos și neant la Eminescu, în viziunea lui Constantin Noica;
– Prof. univ. dr Ion Dur, Naționalism și românitudine sau intrarea în universal;
– Discuții pe marginea comunicărilor.
Orele 15.30-18.30 – Lucrări și discuții
Moderator: Acad. Alexandru Surdu
– Lect. univ. dr Maria Sinaci, Mircea Vulcănescu și Constantin Noica despre sentimentul existenței;
– CS I dr Dragoș Popescu, Noica și pozitivismul logic;
– CS I dr Claudiu Baciu, De ce un „sentiment” și nu un „concept” românesc al ființei?;
– CS I, prof. univ. dr Viorel Vizureanu, Constantin Noica despre logica națională;
– CS I dr Marius Dobre, Alternativa morală și optimismul lui Constantin Noica;
– Lect. univ. dr Daniel Cojanu, Despre arhei, arhetipuri și spiritul locului;
– CS III dr Mihai Popa, Ființa ca poiesis din perspectiva Sentimentului românesc al ființei;
– CS II, conf. univ. dr Ștefan-Dominic Georgescu, Silogismul ca rostire mediată în Scrisori despre logica lui Hermes;
– Dr Doina Rizea-Georgescu, Aspirația către frumos în sufletul românesc;
– CS III dr Victor Emanuel Gica, Modificări ale doctrinei formelor logice în opera lui Constantin Noica;
– Discuții pe marginea comunicărilor.
Sâmbătă, 26 mai
Orele 09.00-13.30 – Lucrări și discuții.
Moderator: Acad. Alexandru Surdu
– Acad. Teodor Dima, Constantin Noica: scrisori către Petre Botezatu;
– Prof. univ. dr Ioan Biriș, Ființă, raționalitate și calcul. Despre modalitățile ființei în viziunea lui Constantin Noica;
– Prof. univ. dr Vasile Muscă, Constantin Noica și ideea școlii în care nu se învață nimic;
– CS I dr Mona Mamulea, Ce este sentimentul ființei?;
– Marin Diaconu, Constantin Noica, colaborator la publicații din străinătate;
– Prof. univ. dr Viorel Cernica, Verbul și timpul în judecățile despre ființă;
– CS II dr Marius Augustin Drăghici, Determinism și incertitudine, concepte deschise;
– CS II dr Titus Lates, Erotetica și sentimentul românesc al ființei;
– Prof. dr Ion Filipciuc, Structură pentadică în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici;
– CS asoc. dr Oana Vasilescu, Brâncuși în interpretarea lui Noica;
– CS I, lect. univ. dr Eugeniu Nistor – Constantin Noica despre sufletul românesc;
– CS II, conf. univ. dr Bogdan Danciu
– CS I, prof. univ. dr Camelia Popa, Premisele educației vocaționale din perspectiva lui Constantin Rădulescu-Motru;
– CS II dr Mihai Ioan Micle, CS III dr Doina Ștefana Săucan, lect. asoc. dr Gabriel Oancea, Religie și psihologie: Repere în interpretarea persoanei;
– Discuții pe marginea comunicărilor.
Orele: 15.30-18.30 – Lucrări și discuții.
Moderator: Acad. Alexandru Surdu
– CS II, conf. univ. dr Sergiu Bălan, Despre limbaj și percepție;
– CS III dr Henrieta Anișoara Șerban, Sentimentul și devenirea ființei;
– Dr Horia Dulvac, Sentimentul românesc al ființei ca soluție la problemele identității;
– Lect. univ. dr Pompiliu Alexandru, Conceptul de „minte” la Noica;
– CS III dr Marian Nencescu, „Întru”, de la alegoria căutării la motivul întemeierii;
– Bianca Michi Nema, Despre plenitudine la Anne Conway și Constantin Noica;
– CS asoc. drd Cezar Roșu, Rațiunea ființei ca model dinamic;
– CS drd Șerban Nicolau, Sentimentul românesc al ființei la Constantin Noica;
– Ing. Alexandru Pranițchi, Orizontul întrebării și sentimentul românesc al ființei;
– CS drd Ovidiu G. Grama, Despre rosturile filosofice ale etimologiei;
– Discuții pe marginea comunicărilor.