Mugur Isărescu, scos din joc. Deputatul Remus Borza spune ce pregătește Guvernul

0
68

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în ultima perioadă, s-a aflat în atenția politicienilor și implicit a presei. Joia trecută, a participat la Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului cu tema “Evoluţia inflaţiei şi implicaţiile pentru economia României”. De asemenea, ieri, 4 aprilie, a fost la Palatul Victoria, la reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro, tot ieri declarând că a răspuns scrisorii primite anterior de la preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, menţionând că nu doreşte să dea amănunte, întrucât Dragnea anunţase că va da publicităţii scrisoarea respectivă.

Dragnea a început asaltul asupra ultimelor două instituții independente

Conflictul Dragnea – BNR este unul mocnit, dar care va avea accente tragice, violente. BNR a fost acel punct de sprijin și de stabilitate de care a avut nevoie România. Jos pălăria pentru Mugur Isărescu. Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să moară. E și vorba aia în popor: ce e mult, strică. Isărescu este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. Are și o vârstă, de aici și unele constrângeri de adaptabilitate la noile realități economice, fiscale, monetare. Trebuie să vină cineva mai tânăr.

Dragnea a început asaltul asupra ultimelor două instituții independente din România: BNR și Consiliul Concurenței. În momentul în care vor cădea și aceste două instituții, Dragnea va fi stăpânul absolut al României. Și ele vor cădea. Ieri, în cadrul Comisiei Juridice, condusă de Nicolicea, în prezența lui Bogdan Chirițoiu, s-au discutat amendamente și propuneri de modificare a legislației concurenței. Modificând legea cadru, poți schimba și conducerea instituției. La fel se va întâmpla și la BNR.

Săptămâna trecută, printr-o ordonanță de urgență, s-a înființat Comisia Națională pentru trecerea la moneda euro, condusă de premierul României. Această comisie și-a propus implicit modificarea legii de organizare și funcționare a BNR, fiind altminteri și o solicitare a Băncii Centrale Europene (BCE). Modificarea legii băncii centrale reprezintă o condiție preliminară, alături de îndeplinirea criteriilor de convergență nominală și reală pentru a putea trece la moneda unică. Modificând legea BNR, coaliția de guvernare va putea schimba actualul Consiliu de Administrație al Băncii Centrale.

Sigur că PSD și-l dorește guvernator pe Florin Georgescu, actualul prim-viceguvernator al BNR. Dar să nu uităm că nici domnul Georgescu nu mai e holtei de mult. E cu patru ani mai mic decât Isărescu. Pentru economia românească, în general, și pentru industria bancară, în particular, Florin Georgescu nu ar fi cea mai inspirată alegere, cunoscute fiind conservatorismul și abordările etatiste ale acestuia.

Semnale clare

Per total, rolul jucat de Isărescu, atât ca guvernator, cât și ca premier al României, a fost unul pozitiv. Tocmai de aceea, nu văd graba lui Dragnea de a-l înlocui pe Isărescu. Cu toate acestea, i-a dat câteva semnale clare că nu mai e dorit. De exemplu, săptămâna trecută a fost invitat în Comisia Economică a Senatului. Toți senatorii PSD, membri ai Comisiei, au boicotat ședința.

Isărescu a venit cu toți cei opt membri ai Consiliului de Administrație al BNR în fața Comisiei. Doar că din membrii Comisiei, au participat doar trei. Știți, e o vorbă, iarăși în popor: haideți la noi, că noi nu suntem acasă. E un gest de impolitețe, indiscutabil. Așa ceva nu se face.

Apoi, președintele Camerei i-a trimis o scrisoare guvernatorului BNR. Și nu cred că e una de amor. Prin această depeșă, guvernatorul era somat să explice care au fost motivele ce au stat la majorarea dobânzii cheie de politică monetară de la 1,75% la 2,25%, în doar câteva luni. Toți economiștii șefi ai marilor bănci comerciale din România dădeau ca sigură majorarea în ședința de ieri a Consiliului de Administrație al BNR a dobânzii de referință la 2,5%. În mod paradoxal, acest lucru nu s-a întâmplat, deși mulți analiști financiari recomandau BNR majorarea dobânzii cheie de politică monetară la 3%, tocmai pentru a tempera inflația galopantă care a ajuns la 4,7% în februarie 2018.

Pe fondul ultimelor majorări din preajma sărbătorilor Pascale, atât la mărfurile alimentare, cât și non-alimentare, e posibil ca inflația la luna martie să fi depășit 5%”.

Pas înapoi

În urma deciziei de ieri a BNR de a menține dobânda de referință, putem trage concluzia că Mugur Isărescu a cedat la presiunile lui Dragnea. O majorare a dobânzii ar fi antrenat în mod automat și creșterea ROBOR, cu consecința majorării costului creditului atât pentru persoane fizice, societăți comerciale, cât și pentru stat.

După întâlnirea guvernatorului cu premierul Dăncilă, acesta a avut o declarație de presă. S-a văzut cu ochiul liber starea de timorare și disconfort a guvernatorului, care a refuzat să dea detalii atât din scrisoarea lui Dragnea, cât și din răspunsul lui Isărescu la scrisoare. Psihologic vorbind sau imagologic, se pare că prima rundă a fost câștigată de Dragnea. Dar mai sunt câteva runde de jucat.

sursa: DCNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.