Eramus+ la Şcoala Gimnazială Pietrari

0
88

 

Şcoala Gimnazială comuna Pietrari este partener, începând cu 1 septembrie 2017, în proiectul THE WISE AND ECO-FRIENDLY CONSUMER, realizat în parteneriat cu alte 5 ţări (Turcia, Polonia, Portugalia, Bulgaria, Italia). Proiectul este unul de parteneriat strategic între şcoli, parte a programului Eramus+, programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport în perioada 2014-2020, KA2 Cooperation for innovation and the exchange of good practices (Cheia de acţiune 2-Cooperare pentru inovare şi schimbul de bune practici).

De ce parteneriat strategic între şcoli? Pentru a dezvolta abordări noi şi inovatoare pentru creşterea calităţii şi relevanţei ofertei educaţionale, de formare, învăţare colaborativă, gândire critică, resurse educaţionale deschise, mobilitate virtuală sau alte metode inovatoare de învăţare. Am urmărit crearea de legături între educaţia formală, învăţarea nonformală şi informală, promovarea unei culturi colaborative inter-sectoriale şi internaţionale, promovarea egalităţii şi includerii în educaţie, formare şi tineret pentru a preveni abandonul şcolar şi pentru a stimula participarea în comunitate, creşterea participării la învăţare.

Proiectul nostru este despre consum şi efectele acestuia asupra indivizilor, asupra societăţii ca întreg şi asupra mediului. Organizaţia coordonatoare este Sehit Mustafa Serin Anadolu Imam Hatip Lisesi, din Turcia, iar ca parteneri: I.I.S.S. „Carlo Maria Carafa” Mazzarino (Italia), Ezikova gimnazia „Joan Ekzarh” (Bulgaria), Zespol Szkol Nr. 2 w Opolu Lubelskim; Gimnazjum Nr. 2 im. Oskara Kolberga w Opolu Lubelskim (Polonia), Agrupamento De Escolas Do Levante Da Maia (Portugalia). Şcoala noastră este singura dintre parteneri care se află la primul proiect internaţional de această anvergură, dar suntem convinşi că vom compensa lipsa de experienţă prin dorinţa de a învăţa şi de a ne dezvolta cunoştiinţele şi abilităţile, explorând toate resursele noastre de energie, creativitate şi entuziasm.

Când am ales subiectul acestui proiect, am avut în vedere o realitate esenţială a tinerilor de astăzi, o problemă care ne ameninţă viitorul: consumul excesiv, iraţional de resurse. Am identificat un motto: Să producem conştient şi să consumăm cu înţelepciune!

Activităţile proiectului sunt diverse şi presupun implicarea conştientă şi reală a tuturor factorilor. Fiecare ţară va fi gazdă pentru ceilalţi participanţi.

 

               Director, prof. Săndulescu Anamaria Ramona

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.