În perioada 12-15 aprilie 2018, s-a desfășurat la Iași Etapa Națională a Olimpiadei de Religie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, elevii care au obținut locul I, la nivelul clasei participante, în cadrul etapei județeane, au participat la etapa națională, însoțiți fiind de către domnul Romeo Popescu, inspector de Religie în cadrul ISJ Vâlcea și doamna prof. Laura Lăcraru.
„Și anul acesta, elevii vâlceni au obținut rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Religie, cultul ortodox, încredințându-ne încă o dată că studiul religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii. Participarea la această olimpiadă le-a dat posibilitatea de a împărtăși experiențe în ceea ce privește educația religioasă din diferite județe ale țării. Îi felictăm pe elevii participanți și pe profesorii coordonatori, dar și pe părinții acestora, întrucât performanța și formarea caracterului moral nu pot realizate decât cu sprijinul Familiei, Bisericii și al Școlii”, a precizat părintele Cristian Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Elevii cu rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Religie, cultul ortodox sunt:
Ilinescu Diana Elena – Școala Gimnazială Anton Pann – premiul I MEN, cls. a VII-a;
Stuparu Danusia – Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani – mențiune MEN cls. a VIII-a;
Dediu Anda Diana – C.N. Gib Mihăescu Drăgășani – mențiune MEN cls. a IX-a;
Vulpe Teodora Maria – Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu – mențiune MEN cls. a X-a;
Enache Cristina – C. N. Gib Mihăescu Drăgășani – mențiune MEN cls. a XII-a.