Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și cu sprijinul doamnei Andra Bică, Inspector Școlar General al ISJ Vâlcea, în data de 20 aprilie 2018 s-au desfășurat Cercurile pedagogice ale profesorilor de religie din județul Vâlcea.
În cadrul Cercului pedagogic s-au reunit profesorii de religie în cele patru zone metodice: Zona Râmnicu-Vâlcea la Liceul Tehnologic „General Magheru” Rm. Vâlcea, Zona Drăgășani la Liceul Teoretic Grădiștea, Zona Horezu la Școala Gimnazială Ulmetu Copăceni și Zona Brezoi la Școala Gimnazială Nr. 1 Sălătrucel.
În cadrul întâlnirilor a fost dezbătută tema: „Familia creștină, factor determinant în educația religioasă a copilului”.
Au fost prezentate referate și materiale în format powerpoint de către profesorii de religie și elevii implicați în desfășurarea acestor activități, precum și programe artistice. Toate activitățile au scos în evidență rolul familiei creștine în contextul provocărilor lumii contemporane.
În cadrul ședinței Cercului pedagogic din zona Râmnicu-Vâlcea au participat Părintele profesor Cristian Bănuță, Consilier pentru Învățământ și Activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, Părintele profesor Proteasa Nicolae, protoiereu în cadrul Protopopiatului Rm. Vâlcea și domnul Romeo Popescu, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Vâlcea.
Părintele consilier a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și a subliniat importanța familiei creștine, ca factor determinant al educației copiilor și rolul familiei în cadrul parteneriatului Școală – Biserică. De asemenea, domnul inspector a apreciat activitatea desfășurată și premiile obținute de elevi la Olimpiada de religie (etapa județeană și etapa națională) și a prezentat agenda activităților și competițiilor școlare ce se vor desfășura în perioada următoare.
Profesorilor li s-a reamintit rolul și necesitatea activităților extracurriculare desfășurate în spațiul școlar și în afara acestuia, care să valorizeze competențele dobândite de elevi în cadrul disciplinei și să determine creșterea dorinței de implicare mai accentuată a tinerilor în viața comunității parohiale.