SENZATIONAL! Washington Post include judetul Valcea pe lista obiectivelor turistice impresionante din Europa de Est

0
111

Doi jurnaliști Washington Post au petrecut patru zile în județul Vâlcea și pe Valea Oltului, iar articolul scris este unul elogios la adresa frumuseților naturale și a mănăstirilor din această zonă – potrivit libertatea.ro

Christine Pendzich și Eva von Falkenstein, cea din urmă stabilită la București, au realizat un articol superb despre fumusețile pe care le-au explorat în cele patru zile de excursie.

 

Cele două s-au cazat într-o cabană din Brezoi, la doar câțiva kilometri de drumul principal.

A doua zi a însemnat vizitarea Parcului Național Cozia care, după cum spune autoarea ”nu este cel mai mare sau cel mai cunoscut dintre parcurile naționale din România. Dar are o diversitate excepțională de plante și animale într-o zonă mică, are modele rare copacilor și include două zone de pădure virgină – niciodată tăiate sau plantate cu alte specii. Acest loc este aproape necunoscut până acum în Europa, și reprezintă o miză mare pentru iubitorii de natură. UNESCO tocmai a inclus două păduri virgine de aici în Patrimoniului Mondial”.

Aici au vizitat Mănăstirea Stânișoara și au admirat flori sălbatice înflorite târziu, păsări intersante, stânci cu figuri măiestuoase și căprioare. La coborâre au ajuns la Mănăstirea Turnu.

”A doua zi pe Valea Oltului ne-am scufundat în lumea mănăstirilor ortodoxe întinse de-a lungul râului. Ne-am întors la Turnu și am descoperit un mic complex al unei capele, clădiri cu două etaje pentru locuințele călugărilor și un mic cimitir și o grădină. Strălucind în soarele de dimineață, clădirile erau pline de vase cu flori curgătoare”, povestește autoarea articolului din The Washington Post.

A urmat apoi Mănăstirea Cozia, situată la câțiva kilometri distanță, cea mai mare și mai bogată de pe Valea Oltului. Dar cea care le-a impresionat cel mai mult pe cele două a fost mănăstira Horezu. ”Înființată în 1690 și desemnată acum ca un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Complexul religios include cinci capele, fiind un exemplu de arhitectură Brâncovenească, specific României”, scrie Christine Pendzich

Turiștii care se opresc la capela de la Horezu se pot bucura de multe alte atracții specifice mediului rural. ”Comunitatea olarilor din Olari, unde meșteșugarii locali îi întâmpină pe vizitatori în atelierele lor, este un loc excelent pentru a descoperi suveniruri autentice și accesibile”, mai spun cele două.

În încheiere, autoarele articolului concluzionează spunând: ”Călătoria noastră de patru zile în România a dezvăluit un peisaj fermecător, pașnic și variat, cu minunatele viziuni culturale, spiritualitate și frumuseții naturale la fiecare pas. Iar prețurile sale scăzute și cazările foarte bune îl fac atât economic cât și convenabil. Când ne-am îndreptat acasă, vampirii au fost ultimul lucru pe care l-am avut în minte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.