Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Sectorului Social-Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei, în Protoieria Drăgășani se derulează mai multe proiecte pastoral-filantropice, în perioada Postului Mare.
Miercuri, 28 februarie, din încredințarea părintelui protoiereu Ion Dumitrașcu, a avut loc o nouă etapă a proiectului pastoral-filantropic Să-i îngrijim pe cei bolnavi, inițiat în Parohia Valea Bisericii-Orlești, activitatea fiind desfășurată în cadrul Căminului de bătrâni Scundu. Astfel, preoții Mihai Sorin de la Parohia Blejani-Scundu și Sîia Luca-Georgian de la Parohia Valea Bisericii-Orlești au săvârșit slujba Tainei Sfântului Maslu în mijlocul bătrânilor și a personalului Centrului Social din cadrul Primăriei Scundu.
În cuvântul de mângâiere duhovnicească, adresat celor prezenti, părintele Sîia Luca-Georgian a menționat faptul că „de multe ori suntem răniți sufletește și suferim durere atunci când ne confruntăm cu greutăți care ne zdrobesc inima. Noi însă, trebuie să ne ridicăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, deasupra acestor necazuri și experiențe negative, izbutind să prefacem suferința pricinuită în inimă, în energie duhovnicească, leac al bolilor sufletești sau trupești, având gândul la cele de sus (Filipeni 4,8)”.
La final, părintele Mihai Sorin a apreciat în mod deosebit eforturile autorităților locale în susținerea socială a celor în vârstă și singuri, arătând roadele parteneriatelor social-educaționale dintre Parohiile din localitățile Scundu și Orlești cu centrele de bătrâni și copii ale acestor comune. Ultimul moment al activității l-a constituit împărțirea de alimente din partea celor două parohii, beneficiarilor Căminului de bătrâni din Scundu.