În cadrul unui parteneriat al primarului din Guşoeni, Nicolae Concioiu, cu societatea OMV Petrom, în localitate se va construi o centrală fotovoltaică, investiție care, va alimenta cu energie electrică toate instituțiile publice locale și iluminatul stradal. S-a alocat, prin hotărâre de consiliu local, fondurile necesare pentru studiul de fezabilitate, OMV Petrom va veni cu finanțarea acestui obiectiv: „Cele 300 de panouri vor fi montate pe copertinele meselor de la târgul comunal. OMV finanțează anual proiecte care sprijină educația, societățile și contribuie la rezolvarea nevoilor comunităților. După punerea în funcțiune, toate instituțiile publice locale vor beneficia de energie electrică gratuită. Curentul surplus produs va fi dat în rețea, iar consumatorii vor avea facturile mai mici”. Anul trecut, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a primit vestea de la Ministerul Dezvoltării Regionale privind finanţarea pentru patru proiecte prin PNDL 2 în valoare totală de circa 800.000 euro. Două proiecte se referă la „Pod beton armat peste pârâul Gușoianca pe drum sătesc, km 0+200, Spârleni, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” şi „Reabilitare Școală gimnazială, comuna Gușoeni, județul Vâlcea”. Alte două proiecte sunt: „Construire Grădiniță, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” şi „Reabilitare, extindere și dotare Dispensar medical, comuna Gușoeni, județul Vâlcea”. Primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, afirmă că modernizarea iluminatului public este necesară, deoarece vechea instalaţie este depăşită şi neconformă. Prin acest proiect de modernizare a iluminatului stradal ar urma să fie înlocuite becurile cu leduri, mai avantajoase din punct de vedere al consumului, dar şi al duratei de viaţă. În luna august din anul trecut, primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat protocolul de colaborare cu societatea care va înfiinţa sistemului de distribuţie a gazelor naturale în localitate: „Am reuşit prin nenumăratele demersuri către Ministerul Energiei, să identificăm soluţia prin care să înfiinţăm în localitate sistemul de distribuţie gaze naturale. Într-adevăr, este o investiţie de mare anvergură, noi suntem conştienţi că, dacă reuşim acest lucru, pentru comuna Guşoeni va însemna un salt mare în dezvoltarea economică a comunei. Atunci putem vorbi cu adevărat de crearea unor premise de atragere a investitorilor în localitate. Trebuie să recunoaştem că o localitate care are, totuşi, pe teritoriu, firme, are posibilitatea creării de locuri de muncă şi o stabilitate a populaţiei. Se impune ca noi, ca administraţie locală, să venim în întâmpinarea cetăţenilor cu infrastructura de apă, de drumuri, de canal şi, de ce nu, aşa cum spuneam, de gaze naturale”.