Remus Borza a declarat la DC News că ”din 287 miliarde de lei, venituri estimate a fi încasate la buget în anul 2018, 180 de miliarde de lei se duc în salarii și pensii”. Acesta e de părere că bugetul statului ar trebui direcționat mai mult către investiții, iar politica de creștere a salariilor și pensiilor reprezintă o abordare populistă.
”Avem nevoie, în primul rând, de investiții. Ele sunt cele care dau sustenabilitate creșterii economice și nu consumul, ca efect al majorării veniturilor populației. Din păcate, în ultimii doi ani, am sacrificat investițiile. Anul trecut, am avut un volum al investițiilor de doar 26 de miliarde de lei, mai mic decât în 2016, când investițiile statului au totalizat 29 de miliarde de lei, niveluri foarte mici comparativ cu anul 2015 când statul a avut investiții de 41 de miliarde de lei sau în 2014 de 32 miliarde de lei. În ultimii doi ani, nu am fost în stare să construim nici măcar un kilometru de autostradă, nu mai vorbim de școli, spitale.” a afirmat deputatul Remus Borza.
Borza: „Noi trebuie să generăm excedente”
De asemenea, Borza atrage atenția asupra faptului că România nu va fi pregătită de criza economică care stă la pândă, cu atât mai puțin dacă guvernanții se orientează strict spre creșterea salariilor și pensiilor. Deputatul a declarat că în 2019 va veni o nouă criză, care se va acutiza în 2020.
”Noi cum ne pregătim de criză? Cu astfel de abordări populiste? Dând la toată lumea pomeni? Nu putem în perioada de creștere economică să o tot ținem pe deficite, trebuie să generăm și excedente, să punem în cămară niște saci de grăunțe, să avem cu ce hrăni poporul când va veni criza. Iar criza va veni. Există o anumite ciclicitate și alternanță a perioadelor de creștere economică cu cele de recesiune. Ca-n Biblie, șapte ani de ploi și recolte bogate, șapte ani de secetă și foamete. În 2019, va veni criza, care va ajunge la maturitate în 2020. Am avut un prim avertizor al crizei acum trei săptămâni când din conturile celor mai bogați oameni ai lumii s-au evaporat trei mii de miliarde de dolari ca efect al prăbușirii bursei de la New York. Noi ce facem? Simplu. Ne îndatorăm. Datoria totală a României se apropie de 100 de miliarde de euro. Și ce mai facem? Creem deficite bugetare și de cont curent. Mai creștem dobânda de referință, ROBOR și inflația. Și criza care va veni ne va lua pe nepregătite și cu cămara goală. Să vezi atunci tăieri de salarii și concedieri de personal”, a declarat Remus Borza la DC News.
Vezi AICI integral interviul.
Sursa: https://www.dcnews.ro/criza-economica-in-romania-strategia-lui-remus-borza_581344.html