Primăria Brezoi a întocmit un plan de acţiuni sau lucrări de interes local ce sunt executate de către beneficiarii de ajutor social

1
71

 

La sfârşitul anului trecut, Primăria oraşului Brezoi a întocmit un plan de acţiuni sau lucrări de interes local ce vor fi executate de către beneficiarii Legii ajutorului social în anul 2018. Pentru anul acesta se preconizează ca numărul persoanelor apte de muncă ce beneficiază de prevederile Legii 416/2001 şi care vor sprijini executarea anumitor lucrări sau acţiuni de interes local să fie circa de 23 persoane/lună cu o medie de 920 ore/lună. Orele de lucru vor fi repartizate în raport de acţiunile sau lucrările executate. Pentru acţiuni sau lucrări de interes local sezoniere circa 6600 ore, repartizate pentru următoarele activităţi: acţiuni de participare alături de SVSU şi ISU la stingerea obiectivelor,şi gospodări cetăţeneşti daca este cazul înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale cum ar fi alunecări de teren inundaţii în urma unor precipitaţii abundente sprijin la curăţirea gospodăriilor cetăţeneşti de aluviuni,asanarea apei provenită din procipilaţii şi posibile evacuări; sprijin la acţiuni de deszăpezire a străzilor, trotuarelor, arterelor de circulaţie căilor de acces şi drumuri săteşti din localitatile Păscoaia, Valea lui Stan, Golotreni, Văratica, Drăgăneşti şi Călineşti, împrăştierea cu material antiderapant în caz de polei; sprijin la acţiuni de curăţire a şanţurilor şi rigolelor, capetelor de poduri şi podeţe din oraş de vegetaţie uscată, aluviuni, nisip rămase în urma precipitaţiilor; sprijin la acţiunea de curăţirea pomilor, arborilor şi arbuştilor de ramuri uscate, toaletizarea lor, a gardului viu din oraş, văruirea lor a bordurilor ce delimitează trotuarele şi spaţiile verzi, reparaţii la gardurile ce delimitează parcurile, a băncilor şi aparatelor de joacă pentru copii; sprijin la acţiuni de plantare a spaţiilor şi zonelor verzi cu arbuşti, flori, sămânţă de gazon, întreţinerea şi curăţirea lor zilnic. Participarea la înfrumuseţarea şi curăţirea în oraş, măturat străzi şi trotuare, piaţa agroalimentară, domeniul public, spaţiile dintre blocuri, colectarea gunoaielor menajere din coşurile stradale şi parcuri, ridicarea gunoiului menajer de la ghene, încărcarea lor manual în autobasculantă şi transport la staţia de gunoi; participarea cu persoane la lucrări de reparaţii a spaţiilor şcolare de la Liceul Brezoi, Sc. generală nr. 1 Brezoi şi Grădiniţa nr. 1, reparaţii la gardurile ce împrejmuiesc aceste locaţii şi parcurile din oraş; sprijin la acţiunea de aprovizionare cu lemne de foc pentru sezonul rece 2017-2018 la sediul Primăriei, Liceul Brezoi, Spitalul orăşenesc, Grădiniţa nr. 1, Sala de Sport, Sc. gen. nr. 1, Bibliotecă şi Sc. gen. din Valea lui Stan constînd în a reteza circa 1000 ms lemne foc, crăpate, cărate în magazii si adăposturi; participarea la lucrări de reabilitare a drumurilor sătesti, decolmatarea şanţurilor manual în satele Valea lui Stan, Păscoaia, Călineşti şi strada Vasilatu; sprijin în menţinerea în permanenţă a igenizarii Monumentului Eroilor din oraş şi Cimitirul Eroilor din Satul Calinesti; sprijin la împodobirea oraşului cu beculete, ghirlande a pomului de iarnă pentru întîmpinarea sărbătorilor de iarnă şi Anul Nou; sprijin la igenizarea Văii Lotrului începînd cu satul Păscoaia pînă la vărsarea rîului Lotru în rîul Olt, a Văii Satului, pâraiele Dăneasa şi Şindrila, islazurilor circa 8 ha şi a şanţurilor de-a lungul DN7A pe traseul Păscoaia-Brezoi, de gunoie nemenajere şi menajere, a parcărilor de pe DN7 şi şanţul de scurgere a apei provenită din izvorul din punctul „Debuşare”, etc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.