Cum arată primele autobuze urbane pe gaz natural comprimat din România, puse în circulaţie la Râmnicu Vâlcea. „Avem cu ce ne mândri!“

0
77

Primele autobuze urbane propulsate cu gaz natural comprimat din România circulă de câteva zile pe străzile oraşului Râmnicu Vâlcea.
Primele trei autobuze urbane pe gaz natural comprimat (CNG) din România au fost puse în circulaţie pe trei trasee din oraşul Râmnicu Vâlcea în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Oficialii ETA, societatea de transport public din subordinea Consiliului Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea, au programat cursele autobuzelor la un interval de 45 de minute.

Primii localnici din Vâlcea care au călătorit cu autobuzele ecologice urbane se arată mulţumiţi de condiţiile găsite. Mijloacele de transport sunt silenţioase şi au suspensii pneumatice care ajută la trecerea lină prin gropi.

Cu o capacitate de 16 locuri pe scaune şi 20 în picioare, autobuzele eco au toate caracteristicile de confort modern specifice clasei lor. „Consumă mai puţin, gazul este mai ieftin, nici nu poluează”, spune şoferul unui astfel de autobuz.

„Aşa ar trebui să arate orice mijloc de transport în zilele noastre, pe toate rutele, în orice oraş, comună sau sat. Nici nu mai simt nevoia să apelez la taxi dacă am aşa condiţii. Dar sunt cam rare, ar trebui să existe mai multe. Nu ştiam că sunt numai la noi, din toată ţara. Atunci avem cu ce ne mândri”, a spus un călător pentru reporterul „Adevărul”.

„Le-am văzut, arată foarte bine, nu prea circul eu cu autobuzul, dar odată tot am să merg cu unul. Sper să reziste cât mai mult timp, că doar ştiţi cum e la noi – tot ce este bun şi frumos nu are viaţă lungă”, a declarat un locuitor din Râmnicu Vâlcea.

Mijloacele de transport în comun ecologice au podea joasă, o rampă interioară şi scaune speciale pentru persoane cu handicap. Uşile sunt dotate cu semnale vizuale şi acustice, special pentru nevăzători sau surzi.

Fiecare autovehicul, marca IVECO, a costat 100.000 de euro, firma ETA SA, care le-a achiziţionat, având drept obiectiv un proiect mai amplu care vizează o investitiţie totală de 10 milioane de euro, prin care să se înnoiască toată flota din Râmnicu Vâlcea cu autobuze pe CNG.

Directorul general al ETA SA, Andi Davidescu, susţine că până la sfârşitul anului 2018 va mai achiziţona „cel puţin un autobuz, fiindcă o vom face tot cu fonduri proprii” şi că, în paralel, lucrează la un proiect pe fonduri europene.

Pe lângă standardul de poluare EURO 6 şi economiile la combustibili ce vor reduce şi poluarea cu particule fine, emisiile cu efect seră, aceste vehicule vor diminua şi poluarea fonică. Amprenta de carbon este redusă cu cca 16% faţă de autobuzele anterioare.

Propulsate exclusiv pe CNG, au o autonomie de 200-300 de kilometri, „suficient pentru a putea realiza programul de transport zilnic înainte de a trebui realimentate”, după cum afirmă şi directorul general al ETA SA.

Acesta ne-a mai declarat că investiţia se va amortiza în scurt timp, doar din preţul mai mic al combustibilului, în cel mult un an jumătate, chiar dacă diferenţa plătită în plus la preţul de achiziţie, comparativ cu un autobuz cu motor diesel, este de 5.000 de euro.

ETA SA a devenit astfel primul operator de transport în comun din România dotat cu autobuze ecologice urbane. ETA are ca obiect principal de activitate transportul urban, suburban si metropolitan de călători. Compania operează 24 de trasee municipale şi 2 trasee judeţene, parcul circulant fiind compus din 38 de autobuze si 11 microbuze. Reţeaua de transport în comun deservită de ETA cuprinde 231 staţii în municipiul Ramnicu Valcea si localitatile limitrofe.

Citeste mai mult: adev.ro/p3vvh0

În România Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizeaza implementarea a 9 statii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat ( CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este  derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

logo Antares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.