Chimicale periculoase în alimentele pe care le considerăm sănătoase. Cei mai expuși, adolescenții

0
78

Chimicalele controversate sunt prezente peste tot şi suntem expuşi la unele dintre ele chiar şi atunci când credem că mâncăm sănătos.

De exemplu, bisfenolul A se află în majoritatea conservelor şi trece foarte uşor în organism. Cei mai expuşi sunt însă adolescenţii: un studiu britanic a descoperit că 86 la sută dintre ei au bisfenol în corp.

Uniunea Europeană a decis recent noi reglementări în privinţa acestei substanţe.

Folosit din anii 60, bisfenolul este aproape imposibil de evitat. Suntem expuşi la el chiar când ne aşteptăm mai puţin: de exemplu, atunci când mâncăm legume conservate.

În cutiile de conserve e cel mai răspândit. Multe conserve au un înveliş alb de plastic în interior. Acesta împiedică ruginirea cutiei, dar bisfenolul din el poate trece în mâncare şi de multe ori o face”, explică Merlin Davies-Abraham, unul dintre autorii cercetării.

Fructele si legumele pot fi TOXICE din cauza chimicalelor cu care sunt stropite. Micii producatori nu sunt controlati

Substanţa e prezentă şi în ambalajele de plastic, capacele sticlelor de suc, ba chiar în unele mâncăruri procesate şi trece rapid în corpul uman.

Comisia Europeană a decis recent ca actuala cantitate de bisfenol din unele ambalaje alimentare trebuie redusă fiindcă există temeri privind efectul asupra sănătăţii. În trecut, studiile au asociat bisfenolul cu bolile cardiace şi chiar cancerul. Însă mulţi spun că nu există suficiente dovezi că aşa e”, transmite Rebecca Williams, corespondent Sky News.

Un studiu realizat la Universitatea din Exeter a descoperit că adolescenţii sunt deosebit de expuşi: 86% dintre ei au în corp bisfenol.

Adolescenţii sunt printre grupurile de populaţie cu cele mai mari niveluri de bisfenol în urină. Nu suntem siguri de ce, dar una dintre teorii este că adolescenţii mănâncă mai multă mâncare de proastă calitate, iar aceasta este o sursă deosebit de bogată în bisfenol”, a transmis Lorna Harries, coordonatoarea studiului.

Asociaţia Producătorilor de Plastic din Marea Britanie afirmă însă că, la cantităţile actuale folosite în industria alimentară, nu există niciun risc pentru consumatori.

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/chimicale-periculoase-in-alimentele-pe-care-le-consideram-sanatoase-cei-mai-expusi-adolescentii.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.