SCANDAL la „HOTEL SOFIANU” in noaptea de REVELION. Interventie in forta a mascatilor!

0
72

Ceea ce trebuia să fie o noapte de distracţie pentru sute de vâlceni, organizată la restaurantul Hotelului Sofianu din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a transformat într-un coşmar – scrie gazetavalceana.ro. Asta pentru că petrecerea a fost stricată la un moment dat de o încăierare între mai multe persoane.

Incidentul a avut loc în noaptea dintre ani, în jurul orei 04.00, atunci când un participant i-a solicitat DJ-ului sa puna manele. Acestuia i s-a explicat cu politete faptul ca trebuie respectati toti participantii la eveniment si ca acestia nu-si doresc sa asculte respectivul stil muzical. Din acest moment, individul respectiv a devenit violent, lovindu-l prima data pe prietenul fiicei patronului, care a si ajuns la spital ulterior. Martorii spun că în restaurant s-au împărţit scaune în cap, pumni şi picioare, iar apoi scandalul s-a mutat afară, în curtea hotelului, până în momentul în care au intervenţit mascaţii de la Jandarmeria Vâlcea, care au aplanat conflictul.

Scandalul a fost aplanat în cele din urmă de jandarmii din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, iar ulterior la faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au înregistrat dosare penale pentru loviri şi alte violenţe.

Sursa foto si video: http://www.gazetavalceana.ro/2018/01/01/foto-scandal-la-sofianu-in-noaptea-de-revelion-au-intervenit-mascatii-video/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.