La propunerea primarului Nicolae Moraru, Consiliul local al comunei Pietrari a aprobat caietul de sarcini pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare, realizare studiu de fezabilitate (studii geotehnice, expertiză tehnică, expertiză energetică) pentru obiectivele de investiţii: „Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială în comuna Pietrari” şi „Modernizare, dotare Dispensar Uman în comuna Pietrari, judeţul Vâlcea”. De la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin programul PNDL 2, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, va primi pentru finanţarea a celor două proiecte. Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, a mai precizat faptul că, în acest an se vor continua lucrările la proiectul ce se derulează pe OG 28, se va reabilita sediul primăriei si se va construi o nouă școală: „Sediul primăriei trebuie urgent reabilitat și modernizat, deoarece consider că primăria este cartea de vizită a unei comune. Vom demola primăria actuală și vom construi una nouă, cu arhitectură din zona Muscelului. De asemenea, este foarte mare nevoie de o altă școală și am hotărât să construim una nouă, cu 12 clase, cu toate cerințele europene, cu soluții inovatoare, care să îndeplinească toate normele pentru eliberarea autorizațiilor”. La sfârşitul anului trecut, Consiliul local al comunei Pietrari a aprobat luna trecută indicatorii tehnico-economici privind proiectul „Pod din beton armat 2×21 m, peste pârâul Otăsău, punct la Miroiu – Coastele Cernii, Comuna Pietrari, Judeţul Vâlcea” (în valoare de 572.000 euro), program finanţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, proiect întocmit conform HG nr. 907/2016. Necesitatea realizării investiţiilor cuprinse în proiect rezultă din faptul că: dezvoltarea economico-socială durabilă a spaţiului rural este condiţionată de îmbunătăţirea infrastructurii rurale, in mod special a infrastructurii rutiere; îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din satul Coastele Cerneii prin legarea acestora la reţeaua de drumuri publice comunale, judeţene şi naţionale. Se va realiza creşterea pieţei agricole, a investiţiilor locale, îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea frecvenţei şi participarea tinerilor la sistemele de educaţie în folosul locuitorilor din mediul rural. Oportunitatea şi potentialul economic al investiţiei prin realizarea podului, traficul în zonă va beneficia de condiţii superioare de circulaţie, condiţii care se vor concretiza într-o serie de avantaje economice, precum reducerea costurilor de exploatare a vehiculelor, viteză de parcurs sporită, deci o reducere a timpilor de parcurs şi a pierderilor in aceasta etapa si este data de strategia de dezvoltare a Comunei Pietrari, care prevede realizarea investiţiilor la nivelul comunei Pietrari.