La sfârșitul lunii decembrie 2017, din totalul şomerilor înregistraţi, 2.144 persoane au fost indemnizate şi 4.526 – neindemnizate.
Pe medii de rezidenţă, în judeţul Vâlcea, numărul şomerilor înregistraţi la finele lunii decembrie 2017 se prezintă astfel: 2.456 persoane provin din mediul urban şi 4.214 persoane provin din mediul rural.
Referitor la structura şomajului pe grupe de vârstă, cel mai mare număr de şomeri s-a înregistrat în categoria de vârstă 40-49 de ani, respectiv 1.946 de persoane.
În funcţie de nivelul de instruire, oferta de forţă de muncă se prezintă astfel: -ponderea cea mai mare în numărul total de şomeri înregistraţi o au persoanele fără studii, persoanele cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional (54%); -persoanele cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 39% din totalul şomerilor înregistraţi; – persoanele cu nivel de instruire universitar reprezintă 7% din numărul total de şomeri înregistraţi.
În luna decembrie 2017 s-au încadrat 205 persoane din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la AJOFM Vâlcea (din care 169 de persoane au fost încadrate din rândul şomerilor înregistraţi).