foto: Pexels
Un accident cumplit a avut loc sâmbătă dimineața în localitatea Diculești, județul Vâlcea. Șoferul de 25 de ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a derapat și a lovit un parapet.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, accidentul a avut loc din cauza vitezei prea mari pe care a avut-o tânărul într-o curbă. Acesta se afla singur în mașină, potrivit dcnews.
În momentul ajungerii echipajelor de intervenție la fața locului, victima era deja fără viață.
Evenimentul s-a petrecut în localitatea Diculești din județul Vâlcea, în accident fiind implicat un singur autoturism, în care se afla un tânăr în vârstă de 25 ani, din localitatea Făurești, județul Vâlcea.
La fața locului s-au deplasat pompierii Gărzii Balș din cadrul ISU Olt, în a căror rază de intervenție este localitatea Diculești, cu o autospecială complexă pentru descarcerare și un echipaj SMURD. „În momentul sosirii echipajelor bărbatul a fost găsit decedat, încarcerat în autoturismul grav avariat. Pentru extragerea victimei pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie și au decopertat parțial autoturismul“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsășteanu.
Din primele informații, se pare că șoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, intrând într-un parapet.