Primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, a anunţat recent că a fost acordat din bugetul local pe anul 2017 al oraşului Călimăneşti un sprijin financiar de 10.000 lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului administrativ al Protopopiatului Călimăneşti. Protoieria Călimăneşti a fost înfiinţată în anul 2015 iar prin activitatea sa îndrumă, coordonează și supraveghează activitatea bisericească a parohiilor din zona de nord a judeţului. Sediul administrativ al protoeriei se află într-o clădire veche ce aparţine parohiilor Călimăneşti I şi Călimăneşti II. Având în vedere că acestă clădire este într-o avansată stare de degradare Protoieria Călimăneşti şi-a propus reabilitarea acestui sediu însă costurile sunt ridicate iar sumele de bani alocate nu sunt acoperitoare. Prin adresa nr 18340 din 02 octombrie 2017, Pr. Ceauşu Nicolae-Laurenţiu, în calitate de protoiereu al Protoieriei Călimăneşti a solicitat un sprijin financiar necesar pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului administrativ din localitatea Călimăneşti, strada Calea lui Traian nr 304. Dat fiind faptul că, în bugetul local, sunt prevăzute sume destinate susţinerii unor astfel de acţiuni, s-a decis alocarea sumei de 10.000 lei pentru completarea fondurilor necesare reabilitării sediului administrativ. Se ştie că, în vara acestui an, primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, a primit vestea de la Ministerul Dezvoltării Regionale că va beneficia de finanţarea a trei proiecte prin PNDL 2: „Dotări cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Liceul Tehnologic de Turism Călimănești”; „Dotări cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino Călimănești”; „Dotări cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Grădinița cu program prelungit nr. 1 Călimănești”. La iniţiativa primarului oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, Consiliul Local a aprobat, luna trecută, propunerea privind decontarea abonamentelor elevilor cu domiciliul în Călimăneşti de la domiciliu până în zona unităţilor de învăţământ pe care acestia le frecventeză şi care nu pot avea acces la transportul public local. Prin Hotărârile Consililui Local al Oraşului Călimănesti nr. 30/2008, 31/2013, 68/2013 au fost aprobate: Studiul de Oportunitate privind stabilirea procedurii de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate, Regulamentul de atribuire în gestiune delegată a traseelor serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, Caietul de Sarcini al serviciului, Contractul – Cadru de Delegare a gestiunii serviciului. Totodată, a fost aprobat traseul de transport public local prin curse regulate în oraşul Călimăneşti care se desfăşoară pe ruta: Gară – Jiblea Veche – piata Călimanesti – Cozia – Arutela – Călimăneşti – Păuşa şi au fost stabilite categoriile de persoane care beneficiază de facilităţi sau gratuitate, respectiv: pensionarii cu pensii până la 1.500 lei/lună; elevi pe bază de legitimaţii cu domiciliul în oraşul Călimăneşti, etc.