În 2018, primarul comunei Păușești-Măglași, Alexandru Dediu, va extinde iluminatul public cu 500 de lămpi cu led

0
64

 

 

Primarul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu, a anunţat că, în acest an, în localitate s-au montat circa 300 de lămpi cu led şi intenţionează în 2018 să extindă cu alte 500 de lămpi iluminatul public. „Am lucrat şi vom continua şi în 2018 la amenajarea trotuarelor pe o parte şi pe cealaltă a drumului naţional. Contractul este încheiat pe un termen de 3 ani pe o lungime de 7 km. Cred că am realizat în jur de 25% din acest proiect şi nici nu ne grăbim, este timp suficient pentru realizarea proiectului. Dacă cele trei proiecte aprobate prin PNDL 2 vor începe în anul 2018, atunci vom avea câteva lucrări importante de care să ne ocupăm anul viitor”, a spus primarul Alexandru Dediu. Prin intermediul finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, primarul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu, va extinde rețeaua de alimentare cu apă în localitate, fondurile alocate fiind de 1,4 milioane de lei. La iniţiativa primarului Alexandru Dediu, Consiliul Local al comunei Păuşeşti Măglaşi a aprobat în primăvara acestui an implementarea proiectului „Extindere şi modernizare Şcoala Valea Cheii, comuna Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea”. Cheltuielile aferente proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit legii. De asemenea, a fost desemnat Alexandru Dediu, în calitatea sa de reprezentant legal al UAT Comuna Păuşeşti-Măglaşi, pentru a reprezenta Comuna Păuşeşti-Măglaşi în relaţia cu Ministerul Dezvoltării Regionale în derularea proiectului. Pe lângă aceste proiecte, Alexandru Dediu a informat că, prin accesarea fondurilor europene s-a reuşit şi finanţarea proiectului în vederea modernizării infrastructurii rutiere, dar şi înfiinţării unui Centru medical de permanenţă în localitate: „Mai am un proiect depus pe Măsura 7.2, pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 6 kilometri, care a acumulat 55 de puncte. Este un punctaj destul de bun, care va prinde cu siguranţă finanţare europeană. Pe Măsura 8.1. mai avem un proiect în vederea înfiinţării unui Centru medical de permanenţă, pentru care se lucrează la documentaţie. Proiectul include cabinet medical, dotarea clădirii cu aparatură medicală, ecograf, dar şi ambulanţă. Pentru demararea acestui proiect am format o echipă cu un medic care este acreditat de Ministerul Muncii. Vom avea un mic spital, care se va amenaja în fosta clădire a primei şcoli care s-a înfiinţat în localitate. În proiect intră şi lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a cabinetelor, modernizarea grupurilor sanitare şi amenajarea unei săli de mese”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.