Producătorul de textile de casă Minet Conf din Râmnicu Vâlcea, parte din grupul Minet, controlat de antreprenori vâlceni, ridică o fabrică nouă de textile, cu o investiţie de 6 milioane de euro, care va dubla capacitatea de producţie.
„Am început construcţia fabricii în urmă cu o lună, pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi (compania a cumpărat un teren de 30.000 de metri pătraţi), urmând ca la final de martie fabrica să fie predată de constuctor, iar în aprilie să îi dăm drumul. Investiţia totală este estimată la 6 milioane de euro, am accesat şi un credit bancar de la UniCredit, dar o parte din sumă va fi şi din contribuţia companiei. Reinvestim banii“, a declarat pentru ZF Dan Preda, directorul general al Minet Conf.
Compania operează deja o fabrică în Râmnicu Vâlcea, cu 200 de angajaţi, unde se produc perne, pilote, saltele şi lenjerii. Minet Conf este controlată de antreprenorii vâlceni Victoria Preda, Romulus Bulacu – senator PNL, Cristian Ştefan şi Karla-Maria Niculae, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Anul trecut, compania a finalizat cu o cifră de afaceri de 28,5 mil. lei şi un profit net de 1,5 mil. lei, la 161 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Minet Conf face parte din grupul de firme Minet, format din patru companii, cu afaceri totale de 140 mil. lei anul trecut, potrivit calculelor ZF.
Sursa: zf.ro