Guvernul a adoptat, în acest sens, o ordonanță de urgență de modificare a OUG nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean ș
Până în prezent, prevederea se aplica unităților de asistență medico-socială din orașele cu mai puțin de 5.000 de locuitori.
Măsura propusă are în vedere asigurarea finanțării necesare funcționării unităților de asistență medico-socială de către consiliile județene.
Beneficiarii serviciilor acordate în unitățile de asistență medico-socială sunt persoane cu afecțiuni cronice care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament, cu o situație socială precară, aflate în imposibilitatea de a-și dezvolta propriile capacități și competențe pentru integrare socială.
Consiliile județene vor aproba, prin hotătâri, regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică, precum și numărul de personal ale unităților preluate. Totodată, consiliul județean va asigura cheltuielile de personal, cu excepția cheltuieilor de personal aferente medicilor și asistenților medicali, precum și cheltuielile pentru hrană, bunuri și servicii necesare întreținerii și funcționării unităților preluate, reparații, consolidări, dotări. Consiliile județene care vor prelua unități de asistență medico-socială de la consiliile orășenești vor avea și competența de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli al respectivelor unități, în condițiile legii. (gds.ro)