Referitor la întrebarea privind finalizarea Programului Naţional de Restaurare la Schitul Jgheaburi Stoeneşti, Ministerul Culturii i-a comunicat senatorului PSD de Vâlcea, Bogdan Matei, următoarele: „Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a prevăzut prin Programul Naţional de Restaurare 2016 – etapa IV – realocare – suma de 500.000 lei pentru execuţia lucrărilor de conservarea restaurare a Bisericii Schitul Jgheaburi Stoeneşti. Procedura de achiziţie realizată de INP a fost contestată, achiziţia fiind blocată până la soluţionarea contestaţiei. În anul 2017, Programului Naţional de Restaurare nu alocă fonduri decât pentru lucrări în continuare, adică obiective cu şantiere deschise şi contracte în derulare”. În urmă cu două luni, senatorul PSD de Vâlcea Bogdan Matei i-a adresat o interpelare lui Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, pe tema finalizării programului naţional de restaurare „Schitul Jgheaburi Stoeneşti”. „Schitul Jgheaburi este un schit ortodox din satul Piscul Mare, comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea situat la nord-vest de Râmnicu Vâlcea, deservit de şoseaua Râmnicu Vâlcea – Băile Olăneşti. Biserica schitului, închinată Naşterii Maicii Domnului, este un monument care adăposteşte o obşte de maici, fiind construită pe locul unde au existat alte două biserici de lemn, una datând din anul 1300, în timpul lui Radu Negru, şi alta din anul 1600, refăcută la 1640 de Mitropolitul Teofil, în timpul lui Matei Basarab. Actuala biserică din zid de piatră a fost construită în anul 1827. Sute de credincioşi din Vâlcea, dar şi din alte judeţe ale ţării vin la Schitui Jgheaburi din Comuna Stoeneşti de Izvorul Tămăduirii şi alte sărbători în fiecare an. În anul 2012 s-a primit autorizaţia de construire pentru consolidarea şi reabilitarea acoperişului acesteia cu avizul C.N.M.I. 220/M/2011, cofinanţator fiind Institutul Naţional al Patrimoniului. În prezent acest proces de reabilitare şi consolidare este blocat de ceva timp, bisericuţa fiind înconjurată de schele şi parţial inutilizabilă. Având în vedere faptul că este acoperită cu o învelitoare provizorie, oricând există riscul unor deteriorări iremediabile ale picturii interioare şi exterioare dar şi ale plafonului. Având în vedere impactul şi luând în considerare faptul că finalizarea acestui obiectiv este foarte importantă pentru întreaga comunitate, vă rog, domnule ministru, în calitate de senator în Circumscripţia electorală nr.40 Vâlcea, să îmi răspundeţi la urmatoarea întrebare: care este motivul pentru care nu a fost finalizat proiectul început încă din 2012 si care sunt soluţiile si demersurile pe care ministerul le găseşte oportune pentru finalizarea acestuia?”, se arată în interpelarea senatorului PSD.