Inspectia Judiciara s-a sesizat dupa ce Ana Maria Patru i-a acuzat pe procurorii DNA ca i-au sunat copilul la scoala

0
78

Inspectia Judiciara (IJ) s-a sesizat din oficiu dupa ce fosta sefa AEP, Ana Maria Patru, a afirmat miercuri, la DNA Ploiesti, ca reprezentantii acestei structuri i-au sunat copilul pentru a o cita sa se prezinte la sediul Parchetului, scrie Agerpres.

Purtatorul de cuvant al IJ, Alin Alexandru, a confirmat vineri, la solicitarea AGERPRES, ca Inspectia s-a sesizat din oficiu in urma afirmatiilor Anei Maria Patru privind modul de citare la DNA Ploiesti.

La sosirea la DNA Ploiesti, miercuri, aceasta a aratat ca procurorii i-au sunat copilul la scoala pentru a o cita pe ea la sediul Parchetului.

‘(…) si s-au gandit ei asa frumos ieri sa imi sune copilul la scoala si sa ii spuna ca trebuie sa vin in calitate de suspect la dumnealor astazi’, a declarat, miercuri, fosta sefa a AEP.

Ana Maria Patru a fost pusa, miercuri, sub control judiciar de procurorii DNA Ploiesti intr-un nou dosar in care aceasta ar fi inculpata pentru infractiunile de trafic de influenta, spalare a banilor si inducere in eroare a organelor judiciare.

In decembrie 2016, Ana Maria Patru a fost trimisa in judecata de DNA Ploiesti sub acuzatia ca a primit mita de la firma Siveco, constand in contravaloarea unui apartament si a unui autovehicul pentru a asigura derularea, in bune conditii, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP.

Sursa: hotnnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.