Surse din interiorul Oltchim au spus că oferta depusă de patronul Chimcomplex Borzeşti, Ştefan Vuza, pentru cumpărarea a 6 pachete de active ale combinatului chimic a fost de fapt o „cacealma” a acestuia pentru a intra în posesia unor informaţii secrete despre procesele de producţie ale Oltchim şi apoi de a se retrage, invocând diverse „motive”. Astfel, se poate considera că participarea Chimcomplex în procesul de vânzare a Oltchim a fost făcută exclusiv cu scopul de a avea acces… la informaţii pe care, ulterior, să le folosească în folosul afacerii proprii. Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a menţionat: „Dacă, din cauza acestor declaraţii, procesul de vânzare pe active separate va pica, atunci Oltchim va deschide o acţiune în răspundere civilă delictuală, sub semnătura mea. La Oltchim nu există nici corupţie şi nici firme căpuşă. În condiţiile în care Chimcomplex a avut acces la informaţii temeinice, în faza procesului de due-diligence pe care a avut şi dreptul şi timpul să le verifice, devin tendenţioase şi rău-intenţionate cele afirmate”. Aşadar, acum se devoalează cel mai bine „planul diabolic” al lui Vuza, iar SRI şi DNA trebuie să intervină rapid!
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...