Miercuri, 12 iulie, la ora 18.00, la Cinematograful ”Geo Saizescu”, are loc prima întâlnire cu cetăţenii municipiului dintr-o serie care se va desfăşura până în luna septembrie.
La această şedinţă sunt aşteptaţi să participe locuitorii din Estul cartierului Ostroveni – zona cuprinsă între bd. Tineretului şi str. Nicolae Iorga, Ostroveni-sat şi de pe celelalte străzi adiacente. Alături de primarul Mircia Gutău vor fi viceprimarii municipiului, administratorul public, reprezentanţi ai Serviciului Public Administrare, Întreţinere Străzi – SPAIS, ai SC Pieţe Prest SA, ai furnizorilor de utilităţi (Apavil şi CET Govora), ai Direcţiei de Protecţie Socială, ai Poliţiei Locale precum şi agenţi ai poliţiei de proximitate.
Cu această ocazie, administraţia municipală va prezenta proiectele pe care le are în vedere pentru zona respectivă, iar locuitorii de aici îşi vor putea spune problemele şi propunerile pe care le au.
Următoarele două întâlniri vor avea loc miercuri, 19 iulie, la ora 18.00, tot la Cinematograful ”Geo Saizescu” – vizată fiind zona de la Vest de bd. Tineretului din cartierul Ostroveni -, şi miercuri, 26 iulie, la ora 18.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu, unde sunt aşteptaţi locuitorii din zona centrală, din cartierul Traian şi din blocurile din Calea lui Traian Sud.
Daniel Ionescu-Purtator de cuvant-Primaria municipiului Ramnicu Valcea