Primarul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, anunţă o rectificare pozitivă a bugetului local de 100.000 euro

0
74

 

Zilele trecute, la iniţiativa primarului oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al oraşului pe anul 2017 cu suma în plus de circa 100.000 euro. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 49 din 27 aprilie 2017 s-a aprobat rectificarea bugetului local al UAT Oraş Călimăneşti pe anul 2017, valoarea aprobată a acestuia fiind de: 20.369.340 lei la partea de venituri, din care  20.360.410 lei din venituri estimate de încasat şi respectiv 8.930 lei din excedentul anilor anteriori; 20.369.340 lei la partea de cheltuieli. Conform dispoziţiilor din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile şi completarile  ulterioare, pPe parcursul exercitiului bugetar, autoritatile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum si ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Astfel, având în vedere că unele venituri ale bugetului local se cuprind în buget după încasarea lor (venituri din donaţii şi sponsorizări, venituri din valorificarea unor bunuri), şi analizând  nivelul încasarii veniturilor din primul semestru al anului 2017, s-a decis rectificarea bugetului local cu suma de 318.500 lei. De asemenea, potrivit prevederilor Ordinului directorului general al ANCPI nr. 819/2016, oraşului Călimăneşti i-au fost repartizate credite bugetare aferente anului 2017 în sumă de 107.000 lei, destinate efectuării plăţilor pentru Programul naţional de cadastru şi carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate de unităţi administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale. În anexa nr. 1 privind „Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2017”, suplimentată cu 425.500 lei, cu o valoare totală de 20.794.840 lei, sunt prezentate veniturile estimate în clasificatia bugetară stabilită la art. 5 din Legea nr. 273/2006  privind Finanţele Publice Locale, şi respectiv în anexa nr. 10 a  Legii  nr. 6/2017 privind aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2017. Cu sumele aferente veniturilor astfel majorate s-au modificat creditele bugetare la următoarele capitole: Autorităţi publice – Materiale (30.000 lei); Autorităţi publice – Alte tranferuri (5.000 lei); Învăţământ – Salarii (13.500 lei); Cultură recreere şi religie – Materiale (75.000 lei); Cultură recreere şi religie – Alte cheltuieli (10.000 lei); Locuinţe servicii dezvoltare – Materiale (107.000 lei); Protecţia mediului – Materiale (102.000 lei); Transporturi – Materiale (63.000 lei); Alte acţiuni economice – 20.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.