- Încă o dată se dovedeşte că „Ziarul de Vâlcea” a avut dreptate şi a anticipat cu o eroare foarte mică scorul alegerilor locale din comuna Bujoreni. Încă de acum două săptămâni, am pariat că Gheorghe Gângu va câştiga cu un scor de peste 60%, iar liberalul Dragoş Cîrstoiu va strânge cel mult 15%, ceea ce s-a şi întâmplat în realitate. Acum, vinovaţii din PNL Vâlcea de rezultatul dezastruos de la Bujoreni stau ascunşi de opinia publică şi de presă, dar membrii de onoare din acest partid (atâţia câţi mai sunt!) trebuie urgent să demareze operaţiunea de „igienizare” la nivelul conducerii Organizaţiei Judeţene a PNL. Noi, ca ziar, nu putem decât să-i cerem a 375-a oară DEMISIA deputatului Buican din fruntea liberalilor vâlceni!!!
- Zilele trecute, Comisia de licitaţie din cadrul Primăriei Râmnicului a stabilit câştigătoarea contractelor de servicii de pază la patru obiective din municipiu. Astfel, SC Vulturul Security SRL din Râmnicu Vâlcea va încasa în total suma de circa 100.000 euro pentru următoarele: contractul pentru servicii pază – Serviciul Public Grădina Zoologică Baza de Agrement, cu o valoare de 141.114 lei fără TVA; contractul pentru servicii pază – Serviciul Public Administrare şi Întreţinere Străzi, Depozitul ecologic Feţeni, Staţia de compost Râureni, Coloana Auto, fostul depozit de deşeuri Râureni, sediul administrativ SPAIS, cu o valoare de 192.853 lei fără TVA; contractul pentru servicii pază – Complex sportiv Zăvoi din administrarea Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, cu o valoare de 36.426 lei fără TVA; contractul pentru servicii pază – Căminul pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea, cu o valoare de 47.148 lei fără TVA.
- Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Valer Tudor, şi-a actualizat recent declaraţiile de avere şi interese, din care aflăm că acesta este acţionar la SC Ciech Soda România SA (fosta USG), la SC Vel Pitar SA, la SC Şapte Spice SA, a fost membru în consiliul de administraţie al SC Servcet SA, cenzor la SC Forconcid SA şi membru în AJVPS Vâlcea. Ca avere, Valer Tudor deţine două terenuri de 2.500 mp şi o vilă de 125 mp (toate în Râmnicu Vâlcea), o maşină Renault, conturi bancare de 1,7 miliarde de lei vechi şi 71.200 euro, iar anul trecut a încasat de 215 milioane de lei vechi de la SC Apavil SA, 271 milioane de lei vechi din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dobânzi de la depozitele bancare de peste 1.500 euro, la care se adaugă 100 milioane de lei vechi de la SC Servcet SA şi SC Forconcid SA.
- Am aflat că fostul primar la comunei Bujoreni, Gheorghe Udubae, a fost singurul edil-şef din jurul municipiului Râmnicu Vâlcea care s-a opus anul trecut demersurilor de (re)înfiinţare a Asociaţei Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea. Declaraţia a fost făcută de primarul Mircia Gutău în cadrul unei emisiuni de la un post local TV. Acum, după câştigarea Primăriei Bujoreni de către Gheorghe Gângu, există mai multe şanse ca acest poiect să prindă din nou viaţă. Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea a fost înființată în anul 2013 (de fostul primar Emilian Frâncu) şi cuprindea următoarele unități administrative: orașele Băbeni, Băile Govora, Băile Olănești, Călimănești, Ocnele Mari și comunele Bujoreni, Budești, Dăești, Mihăești, Muereasca, Păușești Măglași, Vlădești, etc.