Sparle si soparle, 08.06.2017

1
92
  • Agenţia Naţională de Integritate trebuie să cerceteze urgent un posibil fals în declaraţiile de avere şi interese ale candidatului PNL la Primăria Bujoreni, Dragoş Cîrstoiu, fost viceprimar şi actual consilier local. La înregistrarea candidaturii, liberalul buicănist Dragoş Cîrstoiu a depus declaraţia de avere, din care aflăm că… nu are case sau terenuri, dar, în realitate, acesta deţine mai multe hectare de păduri şi terenuri, plus două vile în Bujoreni, toate trecute pe numele unor apropiaţi. Din declaraţia de avere mai aflăm că Dragoş Cîrstoiu are trei autoturisme (două BMW şi un Ford), nu deţine bijuterii sau bani în conturi bancare, iar anul trecut a trebuit să se „mulţumească” cu doar 600 milioane de lei vechi din calitatea de asociat (49%) de la SC Pârâul Mare SRL şi 36 milioane de lei vechi din indemnizaţia de consilier local.
  • Tot mai multe voci din politica vâlceană îl indicau pe Victor Giosan drept viitorul lider al „Platformei România 100” din Vâlcea, având în vedere prietenia care îl lega pe acesta de fostul premier Dacian Cioloş, însă în ultima perioadă, Giosan a schimbat în mod suspect macazul şi a anunţat că rămâne „liberal” dedicat trup şi suflet PNL Râmnicu Vâlcea. Într-o postare pe Facebook, Victor Giosan spune: „Dacă vă îngrijorează orientarea mea politică vă pot linişti – sunt liberal pur şi simplu şi îmi asum pe deplin acest lucru. Uşoara ironie anti-intelectualistă pare stranie pentru un ziarist căruia îi place, pe bună dreptate, să-şi arate bagajul cultural în multe prilejuri. Pare straniu iarăşi că tot ce e bun se adună într-o parte şi ce este rău în alta. Mai ales pentru o analiză ce se doreşte independentă”.
  • Cu prilejul discuţiilor din cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, desfăşurată săptămâna trecută, primarul Mircia Gutău a precizat că mulţi constructori care ridică blocuri sau alte locuinţe colective în oraş nu respectă lăţimea minimă a drumurilor de acces de 6 metri pentru ca maşinile locatarilor să poată circula în ambele sensuri. Tocmai de aceea a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local a două documentaţii de urbanism care prevedeau construirea de drumuri de acces de numai 3 (trei) metri lăţime. Este vorba de documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal şi RLU „Amplasare locuinţe colective D+P+5-6E – parţial penthouse şi spaţii libere la parter – bdul Dem Rădulescu nr. 41”, investitor Dumitrescu Constantin, precum şi de documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal şi RLU „Construire locuinţe 4 locuinţe individuale P+M – strada Ostroveni nr. 37”, investitor SC Mondosoft Astech SRL.
  • Pe tot parcursul perioadei de două săptămâni a campaniei electorale de la Bujoreni, deputatul Buican a fost văzut o singură dată bătând coclaurile din localitate la braţ cu „copilul” său Dragoş Cîrstoiu: în cele câteva minute cât a fost alături de Ludovic Orban, candidatul la şefia PNL. În rest, Buican nu s-a obosit deloc să bată uliţele din Bujoreni prin ploaie sau soarele arzător, ci şi-a trimis cei 6-7 „locotenenţi” care au executat orbeşte ordinele dictatorului Cristian Buican!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.