În zilele de 10 şi 11 iunie 2017, în localitatea Tomşani, are loc cea de-a 48-a ediţie a Sărbătorii tradiţionale a apicultorilor „Fagurele de aur”, organizată de primarul Dumitru Pearcu. În data de 10 iunie, manifestările debutează cu activităţi sportive sub genericul „Cupa Fagurele de aur”. De la ora 20.00, va avea loc o discotecă în aer liber. În data de 11 iunie se desfăşoară Deschiderea oficială a celei de-a 48-a ediţie a Sărbătorii tradiţionale a apicultorilor „Fagurele de aur”. Cu acest prilej vor susţine alocuţiuni Dumitru Pearcu, primarul comunei Tomşani, dar şi reprezentanţi ai organismelor alese la nivel judeţean şi parlamentari. De asemenea, în context, spectacole susţinute de cântăreţi de muzică populară şi muzică uşoară, dar şi ansambluri folclorice. „Cetăţenii comunei beneficiază de toate utilităţile necesare unei comunităţi şi simt că au un nivel de trai ridicat, adică minimul necesar pentru o familie care locuieşte în mediul rural, exact ca cei din mediul urban. Toate instituţiile au încălzire centrală, au toalete, apă curentă. În fiecare sat există o bibliotecă. În satul Bogdăneşti am făcut o bibliotecă „Artur Silvestri” denumită aşa după numele unui mare scriitor care a murit şi în memoria lui familia ne-a donat un număr de 3000 de volume şi ceva mobilier. Vin copii şi chiar oameni de toate vârstele şi împrumută cărţi de la această bibliotecă. Există şi calculatoare la care pot comunica cu rudele lor din străinătate, elevii îşi pot lua referate pentru şcoală. Pe această cale doresc să le mulţumesc consilierilor locali, personalului primăriei care s-a specializat fiecare în domeniul lui de activitate şi pot să vă spun că au devenit adevăraţi profesionişti în domeniul în care lucrează. Orice cetăţean vine la noi este servit imediat şi pleacă mulţumit de la noi. Probabil şi longevitatea mea în această funcţie a avut un rol important, oamenii care au fost cu mine, oamenii care au fost aproape de mine, cei care au făcut ceva pentru comunitate şi fac în continuare. Am consilieri locali care cunosc mai bine decât mine comuna, ce probleme există în sate”, a mai spus primarul Dumitru Pearcu.
Si ‘marea’ asfaltare de 7km a drumurilor din comuna, promisa cu surle si trambite de mai bine de un an cand se mai face?
Domnul primar in 25 ani de primarie aveti ulite si drumuri in comuna, mai ales in loc. Folestii de Sus, ca in Morometii !
Rusine!