Ceremonie militară şi religioasă dedicată Zilei Eroilor (galerie foto)

2
96

Ceremonia a fost marcată de prezența Înaltpreasfinției Sale Varsanufie, a domnului Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, a doamnei Aurora Gherghina, subprefect al județului Vâlcea, a domnului Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a Parlamentarilor Vâlceni, cât și a reprezentanților de seamă ai județului.

Oficierea serviciului religios a fost asigurată de către Înaltpresfinția Sa Varsanufie, alături de protopopi din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.

În continuarea ceremoniei, prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, a prezentat mesajul lui Sorin Grindeanu, premierul României, urmat de către Aurora Gherghina, subprefect al județului Vâlcea, care a prezentat mesajul lui Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne

Au mai fost prezentate alocuțiuni de către Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și de către Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor  căzuți pe câmpurile de bătălie din toate timpurile, a fost marcată de prezența într-un număr însemnat de delegații din partea instituțiilor județului, a asociațiilor, cât și din partea partidelor politice.

În finalul ceremoniei, s-a trecut la defilarea gărzii de onoare, alcătuită din militari apartinând Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne, prin fața celor prezenți. (gds.ro)

2 COMENTARII

  1. Se pare ca , mai nou edilii valceni sunt foarte atrasi de evenimente si festivitati decit de treburile judetului si urbei. Judetul este sub dezastru alunecarilor de teren si a inundatiilor datorita ploilor din ultima perioada iar Ramnicu Valcea arata ca o cocina , iar lor le arde de tras in poze chiar si in scara magarului. Administratia publica nu inseamna numai festivitati si taiat de panglici , inseamna munca , munca si iar munca in folosul comunitatilor.
    Dar , dupa proieminenta abdomenelor se pare ca edilii nu prea muncesc ci doar rinjesc in aparate.
    Ce trebuie sa stie respectivii tovarasi este ca , vor mai veni alegeri si atunci sper ca valcenii ca de altfel toti romanii , sa nu mai cada prada minciunilor si promisiunilor acestor interesati.
    Mai pregnant decit pina acum , in administratiile locale si Institutiile descentralizate , nu au loc decit pilele , cunostintele si relatiile celor care de conjunctura conduc astazi orasul , judetul , prefectura , institutiile deconcentrate , societati comerciale subordonate primariei si consiliului judetean.
    Nu ar deranja pe nimeni daca ar fi si capabili , dar au o singura calitate. Au protectie de unde trebuie. Cu ce se deosebesc atunci cei din majoritatea actuala de mafia galben portocalie? Cinsidera ca au o alta palarie. Rusine sa le fie. Tuturora.

  2. Adevarat spus. Comuna Alunu este in pericol sa dispara de pa harta judetului iar rotofeii de la virful judetului rinjesc a paguba la orice eveniment , importanta sau nu.
    Problema gunoaielor care au napadit tot judetul este tratata in bascalie de Institutiile statului , dar si municipalitatii.
    In piata centrala se fura ca in codru , toate cintarele sunt masluite cu circa 100-150 grame in minus , fara ca cineva sa se sesizeze.
    Are sau nu piata administrator? Daca da, sa si faca ceva pentru a elimina inselatoria impotriva cumparatorilor.
    Curata murdara administratie judeteana si locala. Ce ti-e si cu politica asta facuta acum numai de pigmei care te mint cu rinjetul pe buze. Rusinos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.