Geniul IT Ionuţ Budişteanu este unul dintre românii excepţionali cu care se poate mândri ţara noastră. A luat premii la peste 130 de competiţii, cele mai multe internaţionale.
În 2013 a devenit celebru, la doar 19 ani, după ce a participat la prestigioasa competiţie „Intel International Science And Engeneering Fair” din Pheonix, unde a câştigat premiul cel mare. Acolo a prezentat proiectul său revoluţionar: o maşină autonomă „low cost” care se poate conduce singură.
Străinii sunt fascinaţi de Ionuţ, atât de fascinaţi încât cei de la Time Magazine l-au nominalizat ca”unul dintre cei mai influenţi tineri ale planetei”, iar cercetătorii Laboratorului Lincoln au numit un asteroid după numele românului – scrie republikanews.ro
Impresionant este că Ionuţ, deşi are lumea la picioare, este un patriot desăvârşit. De fiecare dată când îi este înmânat un premiu, Ionuţ are mereu în mâna steagul României pe care îl arată tuturor şi îl strânge la piep ca pe un talisman. Mai mult decât atât, tânărul susţine România şi vorbeşte străinilor despre ţara lui şi despre românii care ne fac cinste.
Ionuţ s-a născut în Râmnicu Vâlcea.
sursa: evideo.net