15 localităţi din Vâlcea nu au sirene de alarmare

0
89

Un număr de 15 localități din județul Vâlcea nu au sirene de alarmare și la exercițiul PROCIV 2017, desfășurat vineri, în respectivele localități au fost folosite clopotele, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu, citat de Agerpres.

“La nivelul județului Vâlcea, în 74 de localități sunt sirene de alarmare, iar 15 localități nu au sirene. Localitățile care nu au sirene nu sunt situate în apropierea unor baraje de acumulare ori depozite de substanțe chimice”, a precizat Cătălin Popescu.

El a adăugat că vineri au fost în teren, în timpul exercițiului, 15 echipe ale ISU Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea a menționat că în județ sunt 265 de astfel de mijloace de alarmare, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

“Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut, personalul specializat din cadrul ISU Vâlcea a verificat 117 mijloace de alarmare a populației. În anul 2016, instituția noastră a organizat 46 exerciții de alarmare la nivelul localităților, acțiuni derulate în colaborare cu comitetele județene și locale pentru situații de urgență, instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc”, se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea.(gds.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.