UN VÂLCEAN DE 23 DE ANI, URMĂRIT INTERNAȚIONAL, A FOST PRINS DE POLIȚIȘTII VÂLCENI

0
72
 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele unui vâlcean, condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, 9 luni şi 17 zile, pentru furt calificat.

La data de 28 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe D.A.I., de 23 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care era urmărit internaţional pentru furtul a patru televizoare şi 48 cutii de cremă dintr-un supermarket, din Padova, în data de 4 octombrie 2013.
D.A.I. a fost a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, pentru demararea procedurilor legale, în vederea predării către autorităţile italiene.

 

TEODORESCU ALINA ELENA – Purtător de cuvânt – Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.