Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora de vara. Duminica va fi cea mai scurta zi din an

0
74

Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora oficiala de vara, ceasurile urmand sa fie date cu o ora inainte la 3.00, care va deveni 4.00, iar 26 martie va fi cea mai scurta zi din 2017. Mai multi specialisti au explicat pentru News.ro ca trecerea la ora de vara ne poate afecta, dar nu pe termen lung, in cazul tinerilor si oamenilor sanatosi, in schimb, persoanele care sufera de anxietate si depresie, precum si varstnicii ar putea simti un disconfort crescut ca urmare a acestei modificari.

In acest an, ora de vara se aplica din 26 martie pana in noaptea de 28 spre 29 octombrie, cand se va reveni la ora oficiala de iarna. Duminica, 26 martie, cand ceasurile vor fi date inainte cu o ora, va fi cea mai scurta zi din an.

Trenurile de calatori vor pleca din statii dupa ora de iarna pana in noaptea de sambata spre duminica, la ora 03.00.

Dupa trecerea la ora de vara, trenurile vor pleca din statii la orele programate. Trenurile de calatori care vor fi in trafic la ora 03.00, care va deveni ora 04.00, vor avea intarzieri.

Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina si Bulgaria vor circula dupa orele trecute in mersul trenurilor, pentru ca trecerea la ora de vara se face in aceeasi zi si in aceste state.

Din 26 martie pana in 29 octombrie, perioada orei de vara, diferenta dintre ora oficiala a Romaniei si Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

In Romania, ora de vara a fost introdusa pentru prima data in 1932, intre 22 mai si 2 octombrie. Pana in 1939, ora de vara a functionat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie, ora 00.00 si prima duminica din octombrie, ora 01.00.

Din 1941, ora de vara nu s-a mai folosit, fiind reintrodusa in Romania abia in 1979. Pana in 1996, ora de vara se introducea de la sfarsitul lunii martie pana la sfarsitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vara din ultima duminica a lunii martie pana in ultima duminica din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand din 1916 (intre 30 aprilie si 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai si 16 octombrie).

Alte tari care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusa si in Statele Unite ale Americii, dar a fost folosita doar pana in 1919.

Ora de vara este in prezent implementata in peste 70 de state, dar perioada variaza de la o tara la alta.

  • Medici: Trecerea la ora de vara ne poate afecta, dar nu pe termen lung. Cea mai grea zi va fi luni

Trecerea la ora de vara ne poate afecta, dar nu pe termen lung, in cazul tinerilor si oamenilor sanatosi, in schimb, persoanele care sufera de anxietate si depresie, precum si varstnicii ar putea simti un disconfort crescut ca urmare a acestei modificari, explica, pentru News.ro, un psiholog clinician, un chirurg si un specialist in somnologie.

In general, trecerea la ora de vara, ii poate afecta, pe termen scurt, pe oamenii sanatosi si tineri, dar, in cazul unor persoane cu anxietate si depresie si al varstnicilor, problemele pot fi de mai mare durata.

„Cei mai multi dintre noi ne adaptam repede ceasul biologic la aceasta trecere si o asimilam cu o senzatie pozitiva, respectiv cu venirea verii, mai mult soare, mai multa lumina… Totusi,  cercetarile spun ca persoanele care sufera de anxietate si depresie ar putea simti un disconfort crescut ca urmare a acestei modificari￯, spune dr. Catalin Luca, psiholog clinician prinicpal.

Trecerea la ora de vara afecteaza ritmul biologic zilnic, mai ales in cazul varstnicilor,  explica si chirurgul Gabriela Dascal, de la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta.

„Organismul este o constanta si este legat de foarte multi factori. Cu cat il modifici mai putin, este mai bine. Nu cred ca poate dovedi un stat care sunt economiile facute prin trecerea la ora de vara, dar pot spune ca pentru organism nu este benefic, iar cu varsta te adaptezi si mai greu”, declara, pentru News.ro, chirurgul pediatru Gabriela Dascal, membru in Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Romania.

Potrivit medicului, dupa trecerea la ora de vara dureaza un timp pana cand organismul se adapteaza la noul program.

„Cred ca fiecare dintre noi resimtim acest lucru. Eu simt la personalul cu care lucrez. Simt la mine, medic, acest lucru”, mai spune Gabriela  Dascal.

La randul ei, Oana Deleanu, presedintele Sectiunii de Somnologie din cadrul Societatii Romane de Pneumologie, precizeaza ca modificarea programului de somn cu o ora in minus se recupereaza intr-o zi.

„Orice modificare a programului de somn ne afecteaza pentru o perioada. De exemplu, modificarea cu ora a programului de somn ne ia o zi de adaptare. Daca modificarea este de sapte ore, de exemplu, cand plecam in SUA, ne ia cam o saptamana sa ne adaptam. Astfel, cea mai grea zi va fi luni pentru salariati, apoi se vor adapta. Sigur, vorbim de oameni sanatosi si cu program ordonat de somn”, a explicat medicul Deleanu.

de Alina Neagu     HotNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.