Şedinţa Comitetului de Bazin Olt a avut loc marţi, 21 martie, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Olt din Râmnicu Vâlcea, cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei 2016, tema fiind „Apa şi apa uzată”. Organizatorii au prezentat şi un material privind celebrarea Zilei Mondiale a Apei 22 martie 2017 pe plan internaţional şi naţional, dar şi informări asupra activităţilor privind apa şi apa uzată în Bazinul hidrografic Olt. Prefectul Radu Renga a participat, de asemenea, în calitate de preşedinte, la şedinţa Comitetului de Bazin Olt. În cadrul şedinţei, s-au prezentat membrilor Comitetului, dar şi invitaţilor participanţi mesajele transmise de doamna Adriana Petcu, ministrul Apelor şi Pădurilor, dar şi de domnul Nicolae Bărbieru, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. De asemenea, în prezenţa doamnei Ruxandra Bălăeţ, consilier superior în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, s-au punctat cele mai importante evenimente desfăşurate pe întreg mapamondul menite a celebra Ziua Mondială a Apei. Totodată, s-au adus în atenţie principalele activităţi desfăşurate în Bazinul hidrografic Olt care au în centrul atenţiei apa potabilă şi apa uzată, printre care şi cele vizează judeţul Vâlcea. „Ziua Mondială a Apei urmăreşte, în anul 2017, să atragă atenţia unui număr cât mai mare de oameni despre importanţa apei pentru viaţă. La nivel mondial, majoritatea apei exploatate se întoarce, din păcate, în natură, neepurată, sărăcită de substanţele nutritive şi încărcată de agenţi toxici. În cadrul localităţilor, este bine că putem recicla apa folosită la udatul grădinilor şi al terenurilor agricole, la instalaţii şi în alte scopuri, salvând pe cât posibil sursa care dă viaţă naturii”, a spus Toma Boncan, director tehnic Administraţia Bazinală de Apă Olt.